Poezia de săptămâna asta

joi, 8 aprilie 2010

Se întristase luna - Stephane Mallarme

Se întristase luna. Albi serafimi plângând
Cu-arcuşu-n mâini, prin somnul florilor curgând
Scoteau din cupa tăinuită a-mbolnăvitelor viole
Suspine de cristale prelinse pe-azurul micilor corole.

Era sfinţita zi a-ntâiului sărut
Şi visul crud din suflet mi-a păscut
Sorbind din plin balsamul tristeţilor păgâne,
Ce fără de regrete în veci de veci rămâne,

În inima din care un suflet a cules
Un vis. Şi rătăcind cu ochii în eres,
Deodată-mi apăruşi în faţă pe strada largă şi pustie
Zvârlind prin umbrele-nserării înfiorări de veşnicie.

Da, am ştiut;erai aceeaşi zână
Care-n copilărie mi-erai în somn stăpână.
Atunci din mâna-ntredeschisă cerneai pe visele-mi curate
Ninsoarea albelor buchete de stele mari şi parfumate.