Drumul spre înalta societate

sâmbătă, 31 iulie 2010




Joe Lampton, tânăr de condiţie modestă visează la o viaţă prosperă, maşini scumpe, saloane somptuoase, petreceri nesfârşite şi femei strălucitoare. Toate astea pentru el înseamnă înalta societate, o lume efervescentă, populată de inşi superficiali, uşor de penetrat cum altfel decât la braţul unei gâsculiţe.
Găseşte gâsculiţa şi ajuns acolo, sus, constată că nu e chiar aşa, o dată intrat, nu este nici pe departe unul de-ai lor. Peste tot pe unde ajunge are scrijelit mare în frunte, parvenit, mitocan.
Drumul său este presărat cu remuşcări, destine frânte, renunţări.
Dacă a meritat sacrificiul lui oi vedea eu în Viaţa în înalta societate. Până atunci las un timp să se decanteze impresiile din primul. M-a cam surprins dl. Braine, parcă mă aşteptam la ceva mai puţin abrupt.

Poezia de săptămâna asta

joi, 29 iulie 2010


Regret - Edgar Allan Poe

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov în mare, dragoste,
Fântână şi altar,
Încins cu poame dulci şi flori,
Flori ale mele doar.

Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! - Ah, limpede minune!
Ai răsărit, şi te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteşte-amar, apatic, mut.

Muzica de astăzi

miercuri, 28 iulie 2010


Poezia de săptămâna asta

joi, 15 iulie 2010




Iulie - Duiliu Zamfirescu

Călin, jitarul de la sat,
Cu puşca vecinic de-a spinare,
Era pe holde împărat
Şi statul lui n-avea hotare.

În el tot câmpul se-ncredea,
Toţi fluturii şi toată floarea:
Sulfina, seara-l adormea
Şi-l deştepta în zori cicoarea.

Odată, deşteptat în zori
De-acel miros de dimineaţă,
Îşi ridică ochii din flori
Şi se uită peste fâneaţă.

Din pricina zilelor calde,
Marica, zână printre fete,
Se coborâse să se scalde
Ş-acum, se descingea de bete.

Jitarul nostru, năzdrăvan,
Se subţiè ca o şopârlă,
Ş-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecură până la gârlă.

Cuptior, cuptior, câte mai faci
Cu vinovata ta căldură!
Noroc numai că poţi să taci.
Aşa şi eu: streajă la gură.

Muzica de astazi

miercuri, 14 iulie 2010


Pâine cu smântâna

vineri, 9 iulie 2010



Climate

joi, 8 iulie 2010



Despre dragoste, dar mai ales despre prietenie.
Cartea este structurată în două părţi, două epistole, două poveşti de dragoste şi trei personaje.
Poveştile de dragoste cred, sunt tipice franţuzeşti. Desigur atât cât îi cunosc eu pe francezi.
Singurii care iubesc necondiţionat, într-un mod atât de generos încât sunt în stare să accepte, să-l înţeleagă, să-l admire şi chiar să-l iubească pe cel de care se îndrăgosteşte propriul partener.
Cam aşa stau lucrurile şi în Climate, Philippe îngăduie iubirea lui Odile pentru un alt bărbat, sentimentele lui chiar intensificându-se pe măsură ce realizează că n-o va mai recăpăta niciodată.
Iubirea lui dăinuie dincolo de despărţirea lor, născută din altruism şi nu aşa cum s-ar putea crede din prima parte, că ar fi izvorâtă din misoginism, toleranţă pentru o persoană inferioară.
Partea a doua este o scrisoare a Isabellei, cea de-a doua soţie a lui Philippe, către acesta. Ca şi prima este o epistolă-testament, fiecare dintre cei doi destinatari fiind beneficiarul a unei iubiri neîmpărtăşite.
Isabelle îi dăruieşte soţului ei iubire,prietenie, respect, el dăruindu-i, la fel, tot ce are el mai de preţ, iubirea pentru Odile.
Ambele scrisori reflectă faptul că îndrăgostitul pasional, egoist, gelos, generos mai mult sau mai puţin norocos, se formează în timpul copilăriei.

Poezia de săptămâna asta




În vie - Tudor Vianu

Eu vin la tine-n vie, te rog să mă primeşti,
Îţi voi culege via şi-ţi voi propti butucii,
Nu-ţi cer nici pat, nici masă, ci ca să găzduieşti,
Mă lasă-n miezul zilei sub umbra ce-aştern nucii.

Mă lasă-n miezul nopţii să dorm culcat în fân
Şi să presimt cum vraja lactee-ncet mă ninge.
Mă voi hrăni cu ierburi, cu fructe şi parfum
Şi voi simţi cum pacea înaintând mă-nvinge.

Vezi tu? Eu vin în vie ca-ntr-un refugiu bun
Şi dacă nu-ţi cer masă, nici pat şi nici simbrie
Am fost până la tine mânat de-un dor străbun,
Ce-n fiecare toamnă mă-ndeamnă către-o vie.
Se vede că ne tragem din neam de podgoreni.
- O, nimeni nu mi-a spus-o, deşi o ştiu prea bine, -
Şi că acum, când bruma se prinde pe poieni,
Bunicii din podgorii făcut-au cramă-n mine.

Făcut-au cramă-n mine bunicii din podgorii
Şi simt cum fierbe mustul dorinţelor uitate,
Iar viţa mă primeşte cu gestul cald al sorii,
Înfăşurându-mi trupul cu braţe delicate.
Da, via mă primeşte, mă recunoaşte viţa,
Arac i-aş sta, să urce, un trunchi pletos mă facă
Şi ploaia să mă ude, usuce-mă arşiţa,
Voi prinde rădăcină în ţarina uscată.

Voi prinde rădăcină şi mă voi bucura
- Ah, bucuria vieţii în larguri răspândită –
Dar toamna când cu pete de sânge s-o lăsa
Voi sângera-mpreună cu viţa însorită.
M-or apropia atuncea flăcăi înalţi şi bruni,
Şi desprinzând ciorchinii bogaţi şi aurii,
Pe care-i pârguisem cu dorul din străbuni,
Vor duce în panere profunde nostalgii.

Ah! vor simţi băieţii că sub călcâiul lor
Va plânge-ntreg un suflet un suflet în crudă remuşcare,
Că viaţa i se scurse aşa, neştiutor,
Prin săli orgolioase şi umede hambare?
Şi vinul când va plânge în căzile de lemn
- Helitre transparente când le-o-ncreţi întinsul, -
Afla-vor în aceste cei dimprejur un semn
Că sufletu-i de floare îşi plânge-atunci învinsul!

Afla-vor toate-acestea şi le vor presimţi
Flăcăii, podgorenii şi oaspeţii din vie
Când cănile cu smalţuri şi flori le vor ciocni
Şi vor ura: „Mulţi anii şi multă bogăţie!”
Pătrunde-voi în vine întreg, cu dorul meu
Sau poate voi rămâne ospeţelor strein?
Oricum, aici, sub ziduri, îmi simt pământul greu.

O, lasă-mă în via ta să vin...

Muzica de astăzi

miercuri, 7 iulie 2010


Pâine cu ierburi

vineri, 2 iulie 2010


Astăzi, cu maghiran, nelipsită în perioadele de post



Pianista

joi, 1 iulie 2010



Erika, profesoară de pian intr-un liceu oarecare, masochistă, depersonalizată, dezumanizată, lipsită de afecţiune cu un singur scop în viaţă, să se rupă o dată pentru totdeauna din cărnurile materne, să reteze cordonul ombilical care o ţine prizonieră.
Între timp, trăieşte îndragostiri bolnave, un amor debil cu un elev nu mai puţin ţăcănit.
Savurează, înfulecă de pe margini cu o placere lunatic-scabroasă frânturi din vieţile altora.
Un animal care se autodevorează, neputând sa distingă între incestul invertit şi ura vorace care o mistuie, evadează, alege să se sfâşie, să se năruie deşănţat pe buza prăpastiei care o separă de ea şi de lumea căreia ar fi vrut să-i aparţină într-un ultim spectacol grotesc.
Scriitoarea îşi scrijeleşte personajele scurmând în propria carne şi de ce nu, în cititor.
Nu mi-a plăcut că am găsit în carte regionalisme ca megieş, părpăleşte şi altele. Nu pentru că aş avea ceva împotriva dulcelui grai moldovenesc ci doar consider că traducătorul trebuie să rămână literat şi să nu se transforme în povestaş.

Poezia de săptămâna asta



Cine moare - Pablo Neruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii
cine nu-şi schimbă existenţa
cine nu riscă să construiască ceva nou
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte
cine nu citeşte
cine nu ascultă muzică
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea, cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim.

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

Related Posts with Thumbnails