O sticla de apa, 2 kg de faina, 1 kg de branza, 1 borcan cu masline, 1 pachet de unt, detergent si ce mai pune omul in cosul de cumparaturi facute in graba, in drum spre casa. Simteam ca-mi ies mainile din umeri si coada nu “avansa in fata” deloc. Imi venea sa bat pe toata lumea. Ce sa-i mai iei la bataie? Toti din jur, suparati, incruntati, apatici, departe. Durerea devenea crancena, tot corpul mi se naruia pe pardoseala clisoasa.
Cate-un cumparator mai tresarea, trezit din amortire facand ochii mari la vreun pret de pe raft, altul ridica din sprancene complice, o doamna blonda, putintica, plina de bucle, brose, agrafe si culoare, ingana ceva, asezand si reasezand pachetul de malai si cutia de margarina din cos.
Gata, pentru o secunda timpul a incremenit. Mai am doua persoane pana la casa. Simt cum mi se reteaza degetele, furnicaturile din podul palmei se ascut spre umeri.
Ionela(casiera) - Si zi, asa, s-au mutat cu chirie?!
Mary(casiera) - Pai cat era, fata, s-o mai suporte pe acritura aia de ma-sa? Si-a luat omu’ lumea-n cap si dus a fost . Il innebunise aia de cap.
Ionela - Iham.
Mary - Card de fidelitate aveti?
Batranica Brosesiagrafe - N-am, mama.
Ionela - Si ce-ai stat bre, pentru o punga de malai si-o margarina la codalau’ asta?
Mary - Mamaieee, te cauta moartea p-acasa si matale, creanga, prin magazine!
In sfarsit mi-a venit si mie randul, “haideti doamna, mai cu talent” ma apostrofeaza Ionela, “card aveti?”
“Nu, nu am”, am imbrancit eu cosul pe banda. “Auzi, fata, cica Geta de la patiserie are psoriazis, n-aveti doi lei ca n-am sa va dau rest, n-aveti? E, sa fiti sanatos”, ciripsete Mary din spatele meu. Psoriazisul Getei a fost pentru Ionela un adevarat soc. S-a blocat cu pachetul meu de unt in mana, in aer: “E, draci! D-aia avea pielea asa, solzoasa! Saraca! Da’, dedeti-va doamna, mai intr-o parte, s-o vad si io pe fata aia.” Nu mi-a venit sa cred cum am ascultat-o pe Ionela si automat, am facut un pas intr-o parte. “Nu vrei sa-ti faci?, mi-a infipt si mie Ionela privirea albastra in fata” . “Poftim?” .“ Card, cum ce sa-ti faci?!” .“Nu, multumesc”. Am cules de pe cauciucul umed si ultimi banuti si am tarat sacosa din magazin. Am mai apucat s-o aud pe Ionela, “ai vazut-o pe aia ce fitoasa, ca ea nu-si face card la noi.”
Cam asta, pe ziua de azi. Mi-a ajuns.
De la radio se aude ca se va sau se doreste sa se, se propune, n-am fost foarte atenta, ca romanul-barbat trebuie sa mai lucreze juma’ de an dupa ce moare.
E bine asa.
De-aia fac eu saptamanal, 16 km dus-intors si imi fac cumparaturile, daca nu intr-un mod neaparat civilizat, macar sunt mai multe case si parca nici cozi nu mai sunt ca anul trecut. A, si nu mai iau cos in viata mea, mult mai sigur cu carutul.
