"Americanschi"

joi, 1 octombrie 2009

Undeva, in centrul tarii, spre sfarsitul verii, un sat toropit de caldura, napadit de buruieni si sufocat de praf.
De mult n-am mai vazut oameni cerand tigari pe marginea drumului, cred ca de vreo 20 de ani, pe vremea cand soldati zgribuliti pe zloata in puterea noptii, faceau semn cu doua degete la gura, implorand din ochi. Alte vremuri, alt statut.
Revenind la oamenii din satul despre care vorbeam, intrebau din masina in masina daca nu cumva sunt “americanschi”. Nefiind “americanschi” i-am dezamagit usor, pana la urma n-a contat prea mult originea noastra, "da’ ceva tigari n-avem? ceva maruntis?" Neavand nici una nici alta, am devenit intrusi si ei un pic ostili.
Am avut senzatia ca lor le trebuie mult mai putin decat o doctrina politica sau vreun fel de autonomie, fie ea si numai culturala.
Poate ar trebui sa le spuna cineva ca americanii au venit de mult.

A mai trecut o vara

luni, 21 septembrie 2009

Tandari s-a facut si vara asta. Franturi de mare, episoade scurte de munte, macar am avut culoare, o paleta imensa. Mi-e dor de o vara a mea. De fapt, imi doresc un an cu trei veri, o primavara, cinci toamne, doar octombrie, si doua ierni. Si toate astea sa fie azi, acum.

Adamclisi

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Nu stiu de ce ma asteptam ca Adamclisi(Biserica Omului)sa tina pasul cu vremea. Cred ca a mers un timp cu toate ale ei, la mica distanta in urma generatiilor, cu mausoleul impunator, muzeul atipit, topit in somnul ranced salin, cetatea muta. Si s-a oprit. Am gasit-o asa cum mi-aminteam din copilarie, de pe la sfarsitul anilor 70, aceeasi localitate tacuta, ingenuncheata neputincioas in fata timpului. Cu blocuri cenusii cicatrinzand peste vara vineteala hornurilor improvizate. Cu magazinul satesc, un fel de casa batraneasca parasita, prabusita intr-o rana, cu ulite prafuite, stirbe, in amortire. Oamenii cred ca sunt usor schimbati, hainele lor sunt cu mai mult plastic si inscriptionate mai strident, dar cu acelasi iz de sfarsit de ani 70. Asa arata acum Adamclisi. M-as fi asteptat la fosgaiala unei statiuni, un fel de destinatie turistica, avand magazine, tarabe, bazaruri cu Mausoleul imprimat pe batiste, tricouri, esarfe, brichete, brelocuri, suveniruri, scrumiere, vase, vaze, ceva care sa-ti aminteasca de Trofeum Traiani, de vitejia soldatilor romani, de inversunarea de granit a dacilor barbosi. Habar n-am, voiam un magnetel de frigider de pe care sa ma priveasca un dac incruntat, o cusma, un scut. Voiam sa cumpar ceva, orice, un obiect pe care sa-l trimit unei prietene, intr-o tara nordica. Mi-ar fi placut sa ma laud cu ceva.
Am lasat in urma comuna stearsa ca o parere, ca un vis si pe locuitorii ei, sa-si poarte povara, stanjeneala de a fi avut stramosi despre care sa spune ca ar fi fost cei mai viteji dintre traci.