joi, 28 ianuarie 2010
Astăzi, impreună cu Gazeta Sporturilor a apărut "Nostalgia" lui Cărtărescu într-un altfel de format, de buzunar, de poşetă, de portofel. Tipărită pe hârtie de biblie, 571 de pagini, caractere normale, preţ 17lei.
Acum 4 luni
Cărticica
Poezia de săptămâna asta
.jpg)
Un hoit - Baudelaire
O, suflete-aminteşte-ţi priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În dimineaţa-aceea cu molcom cer de vară;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,
Îsi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.
Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit
Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori ...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deodată
Din pricina puternicei duhori.
Din putrezitul pântec pe care muşte grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuţite
Curgeau oştiri de larve ca nişte bale groase
De-a lungu-acestor zdrenţe-nsufleţite.
Cu legănări de valuri şi sfârâit de foale,
Zvâcnind şi opintindu-se din greu
Părea că trupul iar şi, umflat de-un suflu moale,
Trăieşte înmulţindu-se mereu.
Şi-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat
Ca vântul sau ca apa curgătoate
Sau un grăunte care, necontenit mişcat,
Se-nvârte ritmic în vânturătoare.
Aproape ştearsă, forma acum nu mai era
Decât un vis, o schiţă ce tânjeşte
Pe pânză şi pe care artistul o reia
Şi doar din amintire o sfârşeşte.
Hristos răstignit din nou
miercuri, 27 ianuarie 2010
O radiografie a condiţiei umane. Asta aş spune în două vorbe despre "Hristos răstignit din nou". Dacă m-aş gândi un pic, aş spune că Nikos Kazantzakis zugrăveşte, cel mai bine s-ar potrivi ciopleşte, într-un mod cinic precaritatea valorilor umane, societatea în formă brută.
Dezlipind personajele de pe fresca, decorul Golgotei, cred că se pot aplica pe orice alt peisaj, pe orice alt chip de societate.
Subiectul romanului, perenitatea ideii creştine conform căreia mântuirea are un caracter personal şi comunitar în acelaşi timp, pierderea mântuirii şi decăderea având un caracter strict personal
Mai vedem
luni, 25 ianuarie 2010
Ea si el. Trecuţi de 70 de ani, îngrijiţi, parfumaţi, scoşi din cutie. Ea păşeşte mărunt, un pic săltăreţ, bărbia ridicată, privirea clară, undeva, deasupra tuturor.Fardată discret. El, mers hotărât, apăsat, pe urmele ei, un zâmbet şăgalnic, aprobator, uşor ironic, uitat în colţul gurii. Amândoi, blană. Ea, nurcă. El astrahan.
Ea - Ştii, m-a cam luat, aşa, un frison. Nu m-am dezbrăcat în biserică şi acum mi-e frig.
El - Păi trebuia să te dezbraci.
Ea - Da' şi-acolo era frig. Da' tu de ce nu mi-ai spus?
El - Eu? Ce sa-ţi spun?
Ea - Să mă dezbrac. Dă-mi mănuşile tale, ale mele sunt prea subţiri.
El(îi dă mănuşile) - Cum ţi+a plăcut slujba?
Ea - Nu m-a dat pe spate. Mă impresionează mai mult părintele Nicolae. Dă-mi, te rog, fularul tau, al meu nu-mi ajunge la gură.
El(îşi scoate fularul)- Părintele Nicolae are voce şi este el, ca persoană mult mai plăcut.
Ea - Poftim fularul înapoi. Nu se asortează cu poşeta. Când ajugem acasă, mâncăm şi ne băgăm în pat.
El - Eu nu mă bag în pat. Mă uit la patinaj.
Ea - Te-ai uitat şi aseară. Lasă, nu te mai uita la toate reluările. Consumi curentul degeaba, să te uiţi şi seara.
El - Bine, mă uit la film.
Ea - Nu. Mâncăm şi ne băgăm în pat că n-avem nici musafiri.
El - N-auzi că nu mi-e foame?!
Ea - Lasă că vedem acasă. N-o să te culci iar nemâncat ca aseară. Vedem acasă ce-o să faci.
Eu am ajuns în faţa blocului, am intrat deşi mi+ar fi plăcut să mai merg.
Rege, damă, valet
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Un foarte ludic, dinamic tratat de vânătoare.
Martha l-a vrut pe Dreyer pentru banii, poziţia lui socială. El o foloseşte în scop decorativ, ca pe un fel de trofeu.
Franz o vânează pe Martha pentru că aparţine unui afacerist bogat şi pentru că îi este net superioară. Ea îl vânează pe el pentru naivitatea lui şi pentru că-şi doreşte propria jucărie. Amândoi, Franz şi Martha îl vânează pe Dreyer pentru averea lui.
Prada n-are nicio valoare. Importantă, savuroasă este pânda, încolţirea vânatului.
Mi-a plăcut cel mai mult cum ea îi cârpea şosetele şi broasca râioasă
Eleganţa ariciului
vineri, 22 ianuarie 2010
Mă cheamă Renee. Am 54 de ani, sunt portăreasă intr-un bloc de bogătaşi. Îmi plac prajiturile şi fimele japoneze, la nebunie. Ador pictura olandeză şi clasicii ruşi. Ascult Mozart. Am un motan, Leon.
Dacă aş fi fost copil, mi-ar fi placut să fiu genială şi să am 12 ani, aş avea tot timpul din lume şi părinţi bogaţi.
Dacă aş fi bărbat, mi-ar fi plăcut să fiu japonez, foarte bogat, la pensie.
În ambele cazuri aş avea cel puţin o pisică. Fetiţă fiind, aş boteza-o Constituţia. Bărbat fiind, aş avea doua.
Dacă aş fi pisică, m-aş numi Kitty şi aş avea un iubit, Levin.
Dacă aş fi floare, aş fi camelie.
Viaţa mi-ar trece neobservată, moartea insă, mi-ar fi spectaculoasă.
Mi-a plăcut closetul lui Ozu.
Nu mi-a plăcut că s-a terminat prea repede
Cu pejosul prin Bucureşti
Ca să ajung în parc a trebuit să merg pe jos, ceea ce s-a dovedit a fi o decezie nu foarte inspirată. Data viitoare merg cu maşina sau cu taxiul pentru că nu se ştie ce obstacole pot sa întâmpin. Ca ieri, de pildă.
Iată-mă înarmată cu un entuziasm "mare cât inima mea" vorba unui consilier ministerial, şi-n parc. Să înfrunt nămeţii, să fac poze, să mă bucur de zbenguiala fulgilor de nea, deci cu bună dispoziţie cât cuprinde. Adevărat, cam distonantă în raport cu realitatea geopolitică, economică, socială, da' pot eu să mă opun pornirilor năvalnice? Mai ales că nu se ştie peste câţi ani se mai bagă zăpadă.
E, şi cum mergeam eu aşa, zâmbind unui gând al zăpezilor de altădata, mă pomenesc, era să zic bot-în-bot, da' nu zic, botul lui era cam la vreo două capete distanţă şi în virtutea inerţiei fac un pas în dreapta să treacă omul. Amândoi n-am fi încăput pe două palme de potecă bătătorită, pe trotuar. Mă uit stânga, dreapta, mai mulţi oameni procedaseră la fel, o femeie c-un copil în braţe, o bătrânică împreună cu cele patru sacoşe ale ei, un grup de copii cu ghiozdanele-n spate. Toţi stăteam cuminţi cu zăpada dincolo, mai sus de ghete ca să treacă muntele de care vă spuneam şi cum stam eu aşa, ca la barieră, mă dumiresc, muntele, cam mult spus munte, era mai degrabă maidan, era cu incă vreo patru ca el, unul purta o agendă în mână, unul îşi băga şi-şi scotea ceva în mama lu' ăla de l-a ţinut în picioare şi nu i-a "dat nimic, nici de-o ciungă", altul proiectează o flegmă în frumuseţe de omăt. Când să treacă al patrulea, al cincilea şi al şaselea, îmi trece şi mie perplexitatea şi revin pe potecă. Nu mă bazez nici pe principiul priorităţii de dreapta, nici pe faptul că sunt femeie şi că normal este ca un bărbat să fie politicos. Greşit. Socoteala mea s-a dovedit a fi greşita. Imediat mă apostrofează al cincilea jăndar', "de ce n-aşteptaţi doamnă, să trecem, nu vedeţi că n-avem loc?", "eu văd. dumneavoastră?" "Şi ce? vrei să mă bag eu în zăpadă? Nu vezi ca sunt în misiune cu colegii mei care-a trecut?" Nici prin cap nu-mi trece să obstrucţionez organele în misiune, aşa că mă bag înapoi în colţul meu de zăpadă şi aştept să treacă însă nu pot să nu fiu indignată şi să nu caut explicaţii. Oamenii, aşa or fi primit ordine, să meargă drept înainte şi la a doua, să facă la stânga. Dacă ar fi făcut altfel, pierdeau, doamne-iarta-mă, şirul şi nu mai ştiau unde să facă stânga. Sau, poate s-or fi crezând coloană oficială, că erau mai mulţi de doi sau treaba lor. Cin'zeci de metri mai încolo mă întâlnesc cu un om fără adăpost, uşor euforic, îmi face loc, "vă rog, doamnă" "mulţumesc" "săru' mâna". Merg mai departe, în parc, c-un "mulţumesc" în gând pentru omul străzii, aproape că mi-a salvat bucuria zăpezii.
Muzica de astăzi
miercuri, 20 ianuarie 2010
O piesa muzicală pentru care Richard Strauss a riscat o acuzaţie de plagiat, dovedit în instaţă.
Poezia de săptămâna asta
marți, 19 ianuarie 2010
.jpg)
Balada ziselor mărunte - F. Villon
Ştiu musca-n lapte de-a picat,
ştiu rang pe haina omului,
ştiu de-i senin ori înnorat,
ştiu bine rodul pomului,
ştiu după clei de soiul lui,
ştiu lucrurile ce-s de-un hram,
ştiu cine-i harnic ori haihui,
ştiu tot, de mine habar n-am.
Ştiu haina după epolet,
ştiu orice rasă monahală,
ştiu pe stăpân şi pe valet,
ştiu pe măicuţă după poală,
ştiu hoţul după ciripeală,
ştiu cine-i lacom la bairam,
ştiu unde-i vin ori bute goală,
ştiu tot, de mine habar n-am.
Catâr, catârcă ştiu ce mi-s,
ştiu câte poartă în spinare,
ştiu de Belet şi de Beatrice,
ştiu pe abac o adunare,
ştiu de-amăgiri şi de visare,
ştiu pe husit de ce-i infam,
ştiu Roma ce putere are,
ştiu tot, de mine habar n-am.
Prinţe, ştiu despre fiecare,
ştiu după chip orişice neam,
ştiu că de moarte nu-i scăpare,
ştiu tot, de mine habar n-am.
Copacii de lângă noi
luni, 18 ianuarie 2010
A fost o zi superbă. A nins ca-n poveşti. Aşa că am profitat de câteva clipe de răgaz şi m-am bucurat de o plimbare în parc. Mă aşteptam să fie mai multă lume, mai mulţi copii. Oare copiii se mai bat cu bulgări de zăpadă? Mai fac oameni de zăpadă?
răgaz
Ordinea naturală a lucrurilor
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Se iau câteva ingrediente, laşitate, perseverenţă, iubire, dispreţ, solitudine, disperare, boală, uitare, virtute, speranţă, regrete, disensiune şi incep sa să înjghebeze câteva personaje. Rezultă o lume tristă cu răni vechi, amputaţii recente deasupra căreia infloreşte o poveste de dragoste murmurată timid la urechea unei tinere bolnave fără orizonturi şi un iubit decrepit cu speranţe şi iluzii deşănţate.
Mi-au placut efervescenţa erotismului şi evadările în zborul subteran.
Păcat!
joi, 14 ianuarie 2010
Dupa Llasa de Sela, s-a stins şi Teddy Pendergrass. Dumnezeu să-i odihnească
Poezia de săptămâna asta
miercuri, 13 ianuarie 2010
Dan Galbina - Cântec Ţigănesc
unduiesc din şanţ în gard
pentru-o gură de rachiu,
să-mi dau foc dar să nu ard
Să-mi dau foc, să văd în jur
să fac noaptea ca de var …
sar să-mi muşte din contur
câini turbaţi, ca din jaguar.
Când e noaptea tuciurie,
câinii cum să-i fac să tacă ?!
Pentru asta dă-mi tărie
o litruţă, o bărdacă.
Doamne, pivnicer hain,
dă-mi o duşcă, doua degeţele
din fântâna ta cu vin
tremurată doar de stele.
Doamne, urcă-ţi laptele în sân,
vreau un ţoi sau o cinzeacă
să îmbăt … să uit … să în …
îngerul din off să-mi tacă.
Doamne, Doamne dă-mi un zeu
îmbibat cu cloroform,
să-l miros şi să nu-l beu,
să m-agăţ de cer să dorm.
La bucată
Casiera - P-astea nu le-aţi cântărit
Eu - P-astea le vindeţi la bucată
Ea - Şi ce sunt?
Eu - Dvs. nu ştiţi?
Ea - Păi ce doamnă, eu ştiu toate porcăriile pe care le vând ăştia?
Eu - Avocado.
Ea - Daaaţ' banii pe toaaaate prostiile! Cu banii ăştia luaţ' un chil de ceafă, mâncaţ' o săptămână.
Eu - ?
Ea - To' felu' de prostii vând ăştia şi fraierii le cumpără.
Eu - Dacă n-am fi noi fraieri, dvs n-aţi avea salar.
Ea - E, n-aş avea!
Eu - Dvs ar trebui să ţineţi cu ăştia care v-au angajat şi vă plătesc
Ea - Păi ce ăştia m-au angajat?! M-a angajat o cumnată care lucrează la firma de pază. Să mă plătească că le fac vânzare. Dvs ştiţi câţi bani fac eu pentru ei?
Eu - Habar n-am. O zi bună!
