E inca Toamnă şi tot Blaga
N-am inteles niciodata de unde vine la romani, mentalitatea “dupa noi, potopul”. Poate din egoism, “de ce sa mai vina si altii dupa noi sa mai respire, sa mai traiasca? Poate copiii nostri.” Poate din pesimism sau disperare, “oricum nu mai traiesc pana maine si nu mai apuc mizeria pe care o las in urma, ce mai conteaza?!” Din lipsa de educatie? “Asa am vazut eu acasa ca faceau ai mei.” Din nepasare sau altruism? Nu-mi pasa, si-asa vine altu’ dupa mine si strange, trebuie sa manance si el o paine. O fi vreo reminescenta a comunismului? La gramada nu se vede cine munceste mai mult, cine chiuleste mai mult, cine distruge mai mult. Nu se vede individul, doar marea masa. Cred ca la toate astea se mai adauga o mare doza de nesimtire si un excedent de prostie.
Pe o strada din Bucuresti. Pe dreapta.
Culoare, arome, roade, ragaz, vers, Nichita, Tagore, Blaga, Vivaldi. Si ploua.
"Amurg de toamnă
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E Toamna."
In pofida tuturor vremilor, a edililor, puzurilor sau pudurilor, Bucurestiul are farmecul lui.
