Moc

miercuri, 28 octombrie 2009

Lenes, mancacios, pofticios, alintat, iubit, rasfatat, capricios, curios, usor indolent, iubeste calculatorul, de fapt cursorul il preocupa cel mai mult. Doaamnelooooor si domnilor, Mooooc!!!

Nimicuri si alte mici dezamagiri

marți, 27 octombrie 2009

Mi-a placut in Balanta, profesoara de tara, amanta doctorului rebel, cum altfel? - din localitate, zambet amar, destin tragic, ubicuitatea unui tata la borcan de nes, plans isteric, securisti, inmormantare, popa, primar, politica, viol. Un film cu toate ingredientele unei capodopere postdecembriste.

Am revazut-o in Patimile lui Hristos, alta capodopera, alt geniu, Mel Gibson. Scene sangeroase, carnagiu, abator in toata puterea cuvantului si cu tot sangele pe pereti, garduri, stalpi, pietre, n-am reusit s-o vad altfel decat ca pe profa proaspat violata intre sinele de tren, de hoarda de ortaci. Mi-am zis, “clar, n-am nicio treaba cu filmul, or fi oarecari subtilitati pe care mintea mea nu le patrunde si gata”. O vreme chiar m-am simtit jenata, auzind in jur ce monumentala interpretare si mareata, dumnezeiasca punere in scena a Drumului Golgotei. O fi.

Am mai citit intr-un ziar, habar n-am care, ca s-ar fi suparat foc pe un regizor ca nu i-a atribuit rolul de iubita a unui personaj interpretat de fiul sau. Am mai vazut cateva interviuri, acelasi zambet amar-salciu, voce gajaita, aceeasi eticheta, decojita din Balanta si lipita precar intr-o frumoasa emisiune de week end.

Emisiunea care mi-a descalcit toate dilemele a fost una in care declama ca este mandra sa joace intr-un serial de televiziune alaturi de Vali Vijelie(cred) “care, nu e asa, este si el tot un fel de artist, ca doar merge la acelasi doctor, la aceeasi primarie, politie, pe aceeasi strada cu noi toti si sa fie clar cine spune sau gandeste altfel este fascist. Punct.” Mi-ar fi placut s-o aud spunand raspicat, “da, dom’le, joc alaturi de manelisti pentru bani. Ii dau replici lui Vali Vijelie pentru o suma frumusica. Si?”

In mintea mea nu se pupa deloc dramaturgia, arta in general, cu manechinele dambovitene consumatoare de margarina si preailustrii manelisti. Nu inteleg, cum sa-l bagi si sa si incapa in aceeasi oala, pe Marele Will, Pirandello si Vali Vijelie.

Cred ca tocmai asistam la nasterea dupa un lung si silnic travaliu la ce va sa fie Soap Opera de Carpati.

Timp sa visez

luni, 26 octombrie 2009

Mi-am facut loc si timp sa visez, unde altundeva decat la tara, la tara mea. Ciudat cum ne poarta anul asta toamna, pe nestiute, pe varfuri, nu asa cum credeam spre vartej de omat ci spre dulci catifelari de primavara, tintuiri de liliac, boboci imberbi de trandafir, dalii somnoroase si irisi bezmetici.
Daca n-ar fi staruinta tufanelelor ochioase, precum si reavanul noptii as intinde mana unei primaveri parelnice.

Nesimtita-i aia mica

luni, 19 octombrie 2009

Sa ma ierte Moc, pisicul meu pentru ca l-am jignit si l-am botezat asa dupa fostul premier. Mi se parea ca au aceeasi privire tampa. Eh, bine, "m-am inselat, m-am razgandit, a fost o eroare de exprimare", Moc are o sclipire de inteligenta in ochi, este demn, cu muuuult, mult mai destept si se pricepe la oameni. Daca face o tampenie macar are curajul, el chiar are curaj, si nu persista in prostie, s-o tina langa, vorba aia romaneasca, nu, nu aia cu "ce barbat eram odata",(oare?!! cand?!! ia, spune tu, cocosel, la ce ora si-n ce zi!)ailalta, "prost sa fii, da' sa-ti revii". La fostul catelus de la Palatul Victoria nu tine nici una nici alta, greu de crezut c-a fost vreodata barbat, ca-si revine nici nu poate fi vorba.
Pentru numele lui Dumnezeu, sa-l opreasca cineva pe pacalici! Omul asta chiar n-are pe cineva care sa nu-si bata joc de el, sa-i vrea binele? Un vecin, un var de-al patrulea, un fost coleg de generala? Saracu'! Trebuie sa-i spuna cineva ca nu exista pensie nesimtita pentru ca este mare, castigata in cadru legal. Nesimtita nu poate sa fie decat pentru ca este mica si castigata intr-un cadru la fel de legal, in campanie electorala, numai ca pentru nimic. Nu muncesti nici o zi, ai o pensie minima, cam 1/3 din ce are ala care "da cu sapa" 35 de ani sau numai de 5 ori mai mica decat are un profesor univeritar, cu 40 de ani de truda in spate. Daca nu mori de rusine cand semnezi pentru pensia asta minima, fara sa fi mutat un pai in viata ta, se pune ca esti boc la cap? Se pune.
Si gata cu politica pe blogu' asta, nu merita si vreau sa ramana curat sau macar numai cu gunoi care are curajul, alt cuvant repetat pana la dementa de acelasi personaj sinistru, un fel de funie in casa spanzuratului, si demnitatea sa recunoasca faptul ca arata si se numeste astfel.

Onoarea targuiului

vineri, 16 octombrie 2009

“Tuareg” este o carte captivantă, uşor de citit, dezvăluie cele mai tainice şi mai sublime aspecte ale unui popor mistic, adânc înrădăcinat într-o istorie milenară.
Povestea unui nobil, prinţ al deşertului, Gacel Sayah, a cărui viaă aşezată ia o turnură uimitoare, antrenând destinul unei ţări.
Targuiul (denumire dată nobililor) alege între familie, viaţa lui şi respectarea orânduirii de veacuri a deşertului, aceea de a-şi ocroti oaspeţii.
Hazardul ii aduce în puţinătatea familiei şi a traiului, doi călători rătăciţi, fugari, urmăriţi de tâlhari, pe care nu reuşeşte să-i protejeze. Unul este răpit iar celalalt, ucis. Datoria sacră îl obligă să-l recupereze pe cel rapit şi să-l răzbune pe cel ucis. Neavând altceva decât pe el însuşi, o camilă şi viaţa petrecută în Sahara, înfruntă armata, miniştri, un sistem de apărare, il gaseşte pe cel rapit care nu este altul decât şeful statului înlăturat de la putere.
Cel mai greu lucru de înţeles nu îl constituie pentru el nici soldaţii cu maşinăriile lor, nici zile în şir petrecute în arşiţa încremenită a deşertului fără apa şi hrană, nici grija pe care o poartă familiei ramasă fără sprijin şi resurse, mai multe luni. Cel mai greu de înţeles pentru încrâncenatul targui este conglomeratul de zidărie, oraşul. Unde crede că oamenii sunt încarceraţi de bunăvoie. Nu înţelege cum pot să trăiască atât de aproape unul de altul, fără să poată să primească vântul, soarele, roua în casa lor, fără să ridice pereţii mobili ai cortului, să permită universului să le patrundă locuinţa, să nu întâmpine fiecare zi scrutând nemarginirea.
Singurul lucru pe care-l gaseşte fascinant dincolo de lumea lui, este tumultul oceanului.

Expertiza

miercuri, 7 octombrie 2009

Astazi am fost cu Peti la veterinar, si-asa pe fuga ce mi-am zis, "ia sa economisesc eu niste timp si sa nu ma mai duc la mama ciorilor, la veterinara ei, o duc mai aproape de casa." Mare greseala. Veterinara de langa casa, o tanti blazata, harsita de viata, cu unghii murdare, cu paru-ncalcit, mi-a insfacat dulceata, frumusete, minune de pisicuta, de ceafa, de-am intepenit. "Ce va uitati doamna asa? Ce, ti-e c-o omor?" Cu Peti in labele ei, ce sa mai protestez, m-am multumit sa dau din cap. "Cate d-astea am vazut eu in viata mea... dumneata stii cata expertiza am eu?!"
"Expertiza" a fost prea de tot. Poate sa aiba cineva secole de "expertiza" nu-mi dau eu minune de pisicuta pe mana uneia care spune "expertiza" in loc de "experienta" doar pentru ca asa a auzit ea la televizor. Am spus "multumesc", mi-am luat pisicuta din laboantele ei si la revedere. Mai bine o duc sute de km la un medic veterinar. Parca au innebunit toti cu "expertiza" asta

Ce-i mai creste romanului pe sub fereastra

duminică, 4 octombrie 2009

N-am inteles niciodata de unde vine la romani, mentalitatea “dupa noi, potopul”. Poate din egoism, “de ce sa mai vina si altii dupa noi sa mai respire, sa mai traiasca? Poate copiii nostri.” Poate din pesimism sau disperare, “oricum nu mai traiesc pana maine si nu mai apuc mizeria pe care o las in urma, ce mai conteaza?!” Din lipsa de educatie? “Asa am vazut eu acasa ca faceau ai mei.” Din nepasare sau altruism? Nu-mi pasa, si-asa vine altu’ dupa mine si strange, trebuie sa manance si el o paine. O fi vreo reminescenta a comunismului? La gramada nu se vede cine munceste mai mult, cine chiuleste mai mult, cine distruge mai mult. Nu se vede individul, doar marea masa. Cred ca la toate astea se mai adauga o mare doza de nesimtire si un excedent de prostie.

Pe o strada din Bucuresti. Pe dreapta.

Şoapte. Şoapte de toamnă

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Culoare, arome, roade, ragaz, vers, Nichita, Tagore, Blaga, Vivaldi. Si ploua.


"Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E Toamna."

"Americanschi"

joi, 1 octombrie 2009

Undeva, in centrul tarii, spre sfarsitul verii, un sat toropit de caldura, napadit de buruieni si sufocat de praf.
De mult n-am mai vazut oameni cerand tigari pe marginea drumului, cred ca de vreo 20 de ani, pe vremea cand soldati zgribuliti pe zloata in puterea noptii, faceau semn cu doua degete la gura, implorand din ochi. Alte vremuri, alt statut.
Revenind la oamenii din satul despre care vorbeam, intrebau din masina in masina daca nu cumva sunt “americanschi”. Nefiind “americanschi” i-am dezamagit usor, pana la urma n-a contat prea mult originea noastra, "da’ ceva tigari n-avem? ceva maruntis?" Neavand nici una nici alta, am devenit intrusi si ei un pic ostili.
Am avut senzatia ca lor le trebuie mult mai putin decat o doctrina politica sau vreun fel de autonomie, fie ea si numai culturala.
Poate ar trebui sa le spuna cineva ca americanii au venit de mult.