Transgresiuni

joi, 29 aprilie 2010

Aşa cum spune şi titlul, este vorba despre transgresiuni. Numai ca nu marea invadează uscatul ci un intrus pătrunde în viaţa Elizei intr-o perioadă traumatizantă în care încearcă să se refacă după o lunga relaţie, acoperind golul fizic şi psihic lăsat de fostul partener.
Cineva sau ceva nevăzut îi ia locul iubitului începând prin a-i arăta că ştie cam totul despre ea, despre munca ei, programul, muzica preferată, de asemenea îi dovedeşte că îi cunoaşte casa imensă, în cel mai mic detaliu.
Prietenii o părăsesc rând pe rând punând pe seama desparţirii comportamentul ei paranoic. Trece prin mai multe stări, de la spaimă, indignare, la incrancenare si dorinţă de răzbunare.
Nu este un roman poliţist, cel puţin eu nu cred că asta a vrut autoarea să fie, deşi în carte este vorba despre unul.
Eliza, traducătoare tocmai lucra la un roman poliţist, droguri, violuri, Europa de Est. Cele două lumi, cea reală, a personajului si cea din romanul poliţist încep să se întrepătrundă, psihopatul care o urmăreşte se inspiră din carte, ea îşi mută trăirile în cartea tradusă.

Poezia de săptămâna asta

Stuful de liliac - Alexandru Macedonski

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce e neturburată de-ai patimilor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite
Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi.

Muzica de astăzi

miercuri, 28 aprilie 2010

Poezia de săptămâna asta

joi, 22 aprilie 2010

Această dragoste - Jacques Prevert

Această dragoste
atât de violentă
atât de firavă
atât de tandră
atât de disperată
această dragoste
frumoasă ca ziua
şi urâtă ca vremea
când vremea e urâtă
această dragoste atât de adevărată
atât de frumoasă
atât de fericită
scăldată-n bucurie
şi-atât de derizorie
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
şi totuşi sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte
această dragoste ce sperie pe atâţia
şi-i face să vorbească
şi-i face să blesteme
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
şi însorită
este dragostea ta
este dragostea mea
a celui care-a fost
acest lucru pururea
altul
şi mereu neschimbat
la fel de-adevărată ca o plantă
şi ca o pasăre vibrând
caldă şi vie ca vara
noi amândoi putem
să mergem şi să ne întoarcem
putem să uităm
pe urmă s-adormim
să ne trezim, să suferim,

să-mbătrânim
să adormim din nou
sau să visăm la moarte
să ne trezim surâs şi râs
să-ntinerim
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr
vie ca dorinţa
şi crudă ca memoria
stupidă ca regretul
şi tandră precum amintirea
rece ca marmora
frumoasă ca ziua
fragilă ca un prunc
surăzând ne priveşte
şi ne vorbeşte fără cuvânt
şi o ascult tremurând
şi strig
şi strig pentru tine
şi strig pentru mine
rugându-mă de ea
pentru tine pentru mine pentru
toţi cei ce se iubesc
şi care s-au iubit
da îi spun dragostei

pentru tine pentru mine şi pentru toţi
ceilalţi
pe care nu-i cunosc
rămâi acolo
nu te clinti
nu pleca
noi care suntem iubiţi
noi te-am uitat
dar tu nu te uita
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ
nu ne lăsa să îngheţăm
mereu mai departe mereu
oriunde-ai fi
dă-ne iar un semn de viaţă
mult mai târziu din marginea pădurii
din pădurea memoriei
ţâşneşte deodată
întinde-ne mâna
salvează-ne.

O lună de duminici

miercuri, 21 aprilie 2010

Este povestea unui reverend ateu care scandalizează întreaga comunitate prin compotamentul său imoral. Nevasta îi iartă adulterul dar nu şi armata de lupi moralişti din parohie. Aşa că "Thomas Marshfield, 41 de ani impliniţi în aprilie, 1,80 m, 75 kg, palid şi neural, cu neaşteptate insuliţe masculine din loc în loc..." primeşte cu resemnare sentinţa de a fi exilat intr-un soi de azil în care se repară preoţii taraţi.
Condamnarea constă în a-şi ticlui viaţa pe hârtie timp de o lună de zile, de a participa la un program de reeducare/culturalizare şi obligativitatea de a reflecta asupra celor comise.
Şi daca tot este aici şi are atâta timp la dispoziţie, îşi povesteşte cu lux de amanunte escapadele amoroase reale sau imaginate folosindu-se de termeni religioşi şi termene de comparatie cu pasaje ample din biblie.
În planul doi al preocupărilor este cucerirea supraveghetoarei, activitate care-i consumă foarte multă energie. Odată cucerită, parca nici n-ar fi meritat atâta efort. O alta este aceea de a găsi răspunsuri la vajnicele întrebări, ce anume guvernează lumea, viaţa şi ce duce la deşertificarea lor. Răspunsul este cât se poate de simplu, manipularea şi vocaţia. Fiecare dintre noi alege în ce să creadă, de ce sau cine să se lase manipulat. Şi ca să fii orice pe pământul ăsta trebuie să ai vocaţie.
Unii pur şi simplu nu sunt făcuţi să fie ticăloşi.
Îmi place John Updike. Următoarea pe listă este Fugi, Rabitt! Mi-a plăcut încă de când am văzut filmul Vrăjitoarele din Eastwick, fără să ştiu că este ecranizarea unei cărţi scrise de el.

Muzica de astăzi

Lalele

luni, 19 aprilie 2010

Sunt cam dezamăgită de lalele mele. Nu stiu ce nu le-a convenit anul ăsta

Iubita locotenentului francez

joi, 15 aprilie 2010

Ei, prizonieri ai canoanelor epocii, pe punctul de a incheia o casatorie de bun augur pentru părţile contractante, animaţi de iubire sinceră şi de aceeaşi năzuinţă, depăşirea condiţiei sociale.
Apare Ea, misterioasă, fragilă, victimă a oprobriului public.
Fascinaţia lui pentru o presupusă imoralitate, pentru vulnerabilitate, zdruncină, din temelii edificiul normativ după care funcţionează mica societate victoriană de la malul mării.
Intruziunea scriitorului în firul romanului este un fel de oblăduire pe care acesta o proiectează asupra personajelor care, deşi îi sunt apropiate, dragi, te lasă pe tine, cititor, să faci alegeri pentru ele, să le clădeşti destinul.

Poezia de săptămâna asta

Celei prea vesele - Charles-Pierre Baudelaire

Un peisaj încântător
e-ncântătoarea ta făptură
îţi joacă zâmbetul pe gură
ca boarea unui vânt uşor

drumeţul trist ce-ţi iese-n cale
işi simte sufletul vrăjit
în clipa când i-a răsărit
splendoarea sănătăţii tale

în armonia de culori
ce trupul tău îl înveşmântă
poeţii-nchipuirii cântă
un graţios balet de flori

Veşmântul tău multicolor
Cu inima ţi-l potriveşti
Nebună, tu ma-nnebuneşti
Şi te urăsc cum te ador!

Tânjeam în veselă grădină
Cănd soarele, bătându-şi joc
m-a sfâşiat cu lănci de foc
din arzătoarea lui lumină

M-au umilit ca pe-un martir
Grădina, primăvara, firea
Şi pentru-a-mi răzbuna jignirea
Am pedepsit un trandafir!

Ascuns în umbrele tăcerii
Aş vrea să mă strecor la fel
În preajma ta, ca un mişel,
La ceasul tainic al plăcerii,

Să-ţi pedepsesc frumosul trup
Să-ţi sănger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată
Şi-o rană-n coapsa ta să rup,

Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aş căuta
În asta nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu,
de frate.

Muzica de astăzi

miercuri, 14 aprilie 2010

Femeia sfâşiată

joi, 8 aprilie 2010

Femeia sfâşiată este un manifest antidependenţă, antinevolnicie, antiprostie. Anti.
Nuvela care dă titlul cărţii, femeia ţăndări despre care vorbim, Monique, constată în jurul vârstei de 40 de ani, că iubirea nu este veşnică, căsnicia este o relaţie care nu se descurcă în virtutea inerţiei, o întreţii sau o pierzi. Şi cam orice relaţie, de cuplu, prietenie sau filiaţie presupune o oarecare reciprocitate.
Disperare, deznădejde, delăsare. Pierderea căsniciei, un soi de sevraj. Nu doare pierderea iubirii care oricum dispăruse neobservată, cât modificarea rutinei. Suferinţa vecină cu paranoia.
Castorul aşa cum era alintată Simone de Beauvoir de mult mai faimosul său iubit, existenţialistul Jean-Paul Sartre, pune în Monique toate slăbiciunile naturii umane şi înfiereză crunt sentimentul de apartenenţă.

Poezia de săptămâna asta

Se întristase luna - Stephane Mallarme

Se întristase luna. Albi serafimi plângând
Cu-arcuşu-n mâini, prin somnul florilor curgând
Scoteau din cupa tăinuită a-mbolnăvitelor viole
Suspine de cristale prelinse pe-azurul micilor corole.

Era sfinţita zi a-ntâiului sărut
Şi visul crud din suflet mi-a păscut
Sorbind din plin balsamul tristeţilor păgâne,
Ce fără de regrete în veci de veci rămâne,

În inima din care un suflet a cules
Un vis. Şi rătăcind cu ochii în eres,
Deodată-mi apăruşi în faţă pe strada largă şi pustie
Zvârlind prin umbrele-nserării înfiorări de veşnicie.

Da, am ştiut;erai aceeaşi zână
Care-n copilărie mi-erai în somn stăpână.
Atunci din mâna-ntredeschisă cerneai pe visele-mi curate
Ninsoarea albelor buchete de stele mari şi parfumate.

Primele flori

miercuri, 7 aprilie 2010

Paştele de anul ăsta a venit cu mai puţine flori şi mai mult cozonac.

Muzica de astăzi

Poezia de săptămâna asta

joi, 1 aprilie 2010

Mă las în continuare - Nichita Stănescu

Mă las în continuare de mine însumi plâns
ca-n vremea când puneam un ochi albastru la idee,
şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns
şi-ntors din ce e către ce e.

Şi eu m-aş fi dorit un om frumos,
subţire şi pătrat la falcă,
peste stafii victorios
sau cel mai înţelept din arcă.

De coadă aş fi tras în sus
cometa adormind în patu-mi,
bătut în cuie m-aş fi pus
pe cruci de-a lungu-mi şi de-a latu-mi.

Dar mi-a fost dat pe lângă os
să am şi nervi şi chef de viaţă,
şi eu am vrut să fiu frumos
aşa cum legea ne învaţă.

Dar, o, am fost aşa cum sunt,
cum este osul repetat,
din cărămizi, un zid urcând,
haină de lucru şi purtat,

pe care nu pot s-o sfâşiu,
mai neavând un braţ, o gură,
atâta timp cât am să fiu
cu însumi, însumi de-o măsură.

Umbra vântului

O carte despre o carte. Umbra vântului, cartea salavată din cimitirul cărţilor uitate nu este o carte oarecare ci una care-şi scrie autorul şi îşi alege cititorul. Acesta din urmă are menirea să păstreze din ea atît cât i se cuvine, să o împărtăşească apropiaţilor şi imbogăţită cu sine, să o "restituie" autorului.
Patru tineri, patru individualităţi. Iubiri interzise înrâuresc destinele nu doar ale protagoniştilor ci şi ale urmaşilor acestora.
Iubiri incestuoase devastatoare, prietenii trainice, ură, răzbunare, instrumente de opresiune ale sistemului de siguranţă franchist sunt piesele unui puzzle durat cu măiestrie si minuţiozitate în sânul unei Barcelone istovite de război şi covârşite de dictatura recent instaurată.