vineri, 17 septembrie 2010
Întotdeauna mi-au fost dragi cuplurile de vârstnici, în special septuagenarii şi peste. Fascinaţia vine din copilărie, de la bunici. Mă uimeau şi nu pricepeam în ruptul capului cum de se înţelegeau doar din priviri, cum îşi vorbeau fără cuvinte, fără semne, doar privindu-se unul pe celalalt, cum râdeau de situaţii comice, fără să se explice, cum îşi iertau greşelile fără să-şi ceară scuze.
Seara, târziu, toropiţi, sfârşiţi de muncă, mai făceau diverse treburi în gospodărie, două mogâldeţe care-şi lipeau frunţile deasupra vreunei cloşti cu pui sau ţinând de capetele aceluiaşi şir de tutun. Acestea sunt primele frânturi din imaginile care-mi vin acum, repede, în minte.
Mult timp am crezut că trudesc împreună în virtutea inerţiei, au muncit pământul şi au crescut animale atâta amar de ani împreună, încât deveniseră un fel de maşinării, se mişcau automat. Ei bine, nu-i aşa. Am înţeles abia când au început să se stingă, când se putea citi în ochii lor teama, disperarea de a nu-şi supravieţui unul celuilalt. S-au dus tăcut când le-a venit vremea, aşa cum şi-au trăit bătrâneţea, împăcaţi, demni, unul după altul, amândoi în aceeaşi lună doar iarna a fost alta.
În Pisica sunt doi septuagenari, uşor debusolaţi, unul mai mult decât altul, unul mai ancorat în tinereţe şi mai greu de împăcat cu bătrâneţea.
Zi de zi se destramă într-un dialog mut pentru ca la sfârşit să se compună, să se adune întregul.
Senectutea aduce iubirea într-o altă formă, cu o altă aromă, cu un altfel de parfum, alte prioriţăţi şi alte valori.
Bătrâneţea proprie se vede deformată şi crudă în ochii unui străin, atunci când n-o recunoşti şi n-o accepţi.
Da, mi-a plăcut foarte mult Pisica, cu tot cinismul de care musteşte fiecare capitol.
Peste Casa de pe canal parcă am trecut mai repede.
Edmee, tânără orfană, primită cu braţele deschise de către familia unchiului, devenită straină prin decesul acestuia fix în ziua în care tânăra ajunge în familia care o adoptase deja. Consideră că este îndreptăţită să judece, să urască, să iubească, să dispreţuiască şi să ceară sacrificii doar pentru că a pierdut mai mult, a suferit mai mult.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu