Despre dragoste şi umbră

joi, 24 iunie 2010

Mai mult umbră. Dragostea ca suport, refugiu, mângâiere, tămăduire.
Este o carte despre atrocităţile unui regim dictatorial, se subînţelege cel al lui Pinochet deşi nu este pomenit numele dictatorului, ceea ce mi se pare drept pentru că după dictatori nu rămâne decât oroare oricare ar fi numele, oricare ar fi ţara. Despre viaţa normală a trei categorii sociale, trei familii în aceeaşi societate opresivă.
În toate cărţile (poate nu chiar în toate, eu am citit până acum doar nouă :)) Isabelei Allende răzbate un sentiment acut al dezrădăcinării smulse din intimitatea familiei, din cultura străbunilor. Aceeaşi femeie care este preutindeni acasă dar nu aparţine niciunui loc, niciunei persoane, părinte, bărbat, copil, nici sieşi, aşa cum aparţine ţării sale natale, Chile.
De asemenea un alt sentiment omniprezent în cărţile sale este acela al vinovăţiei, al datoriei neonorate. Se simte regretul scriitoarei de a nu fi făcut destul pentru ţară, de a nu fi dat totul. Drept pentru care inventează, se inventează eroină care zdruncină din temelii o guvernare sângeroasă, cum este cazul Irenei din Despre dragoste şi umbră, tânără ziaristă schimbă mentalităţi, revoluţionează presa, spionează şi boicotează poliţia, plecându-şi din când în când capul obosit şi zâmbetul şăgalnic pe umărul celui care îi este hărăzit ca iubire necondiţionată şi ca reazem în înfruntarea ei cu un destin tumultos.