Călăreţul suedez

joi, 3 iunie 2010



O carte despre un hoţ care a încercat să fenteze destinul şi aproape a reuşit pentru vreo nouă ani şi un soldat aproape devotat.
Pe la 1700 si un pic totul era nesigur în Europa, situaţia politică, economică, biserica, mai hrăpăreaţă decât oricine, nobilime scăpătată, până şi graniţele ţărilor erau relative.
Stabilitatea este întruchipată de un soldat din armata regelui suedez, nobil de onoare, educat, şcolit şi aproape îndrăgostit. Singurul lui păcat, minor, fiind acela că pentru o scurtă perioadă de timp dezertează din slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei, hotărât să-şi întâlnească destinul şi să atingă desăvârşirea ca bărbat îşi schimbă identitatea cu "un om fără nume" un hoţ oarecare cu o mulţime de condamnări şi cu poliţia pe urme, spărgător de piatră în Infernul din burta unui munte aparţinând unui episcop al cărui unic ţel în viaţă este acela de a se îmbogăţi.
O poveste cu final previzibil. Tot timpul cât am citit această carte am avut senzaţia că am în faţa ochilor un sat uitat de lume cu uliţe desfundate înmuiat de o ploie pătrunzătoare, mocănească şi că undeva la gura sobei, ascult o poveste veche spusă de un povestitor iscusit.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails