Rusaliile

marți, 25 mai 2010

Pentru mine, mult timp Rusaliile însemnau sărbătoarea aia cu multe oale de pământ împodobite cu flori, muşcate, iasomie, trandafiri, frunze de nuc, buchete mari de cireşe sau ciorchine grele de căpşune. Străchini înflorate pline ochi cu orez cu lapte aburind, o lingura mare de lemn ţintuită de o bomboană spirtoasă în orezul moale. Cu cât mai multe, cu atât mândria, mai mare. Era şi un fel de concurs pe uliţele satului, între noi ţâncii de grădiniţă, câştiga cine avea mai multe străchini şi oale de împărţit prin vecini, neştiind ca fiecare dintre aceste seturi sub numele rostite şoptit de bunica mea, însemna un părinte, un frate, un văr, un unchi, un copil, toţi suflete chemate prea devreme la Dumnezeu şi care aveau să ne vegheze mulţi, mulţi ani.
A venit apoi rândul oalelor şi străchinilor smălţuite cu aceleaşi linguri de lemn. Au urmat cana de porţelan, farfuria din acelaşi porţelan ieftin, pictate cu cele mai urâte flori pe care le-am văzut vreodată, lingura de tablă, după care a venit rândul sinistrelor castroane de tablă şi căni aşijderea pe care bunicul le numea "de cazarma", insoţite de ligura de inox ruginibil în maxim două săptămâni.
Următorul la rând a fost plasticul în cel mai sumbru gri sau alb murdar, cu inox chinezesc de data asta. Am străbătut rapid "epoca yena" şi iată-ne ajunşi înapoi la ceramică şi vase de lut în care musai să fierbi sarmale, "vasele romane" asortate cu acelaşi inox chinezesc. Împodobitul a devenit ornat cu flori din florărie, foarte rar din grădina proprie.
Peste toate aceste epoci ale orezului cu lapte pudrat cu scorţişoară, au rămas trandafirii şi dulcea amintire a bunicilor şi a câtorva nume şoptite peste zefirul de tămâie şi scorţişoră.
Cum şi de ce a devenit sărbătoare legală, zi liberă, încă mi-e neclar. Celebrăm orezul cu lapte sau Sâmbăta Morţilor ? Mi-e greu să cred că legiuitorul a avut în minte, Pogorârea Duhului Sfînt