Henry şi June

joi, 25 februarie 2010

Am început această carte cu mari, mari rezerve pentru că personajul principal Henry Miller nu este unul dintre scriitorii mei favoriţi. Daca ma gândesc bine, este singurul scriitor a cărei operă mi-a fost imposibil de digerat. Chiar nu ştiu să mai fi lăsat vreo altă carte neterminata în afară de vreo două ale susnumitului. Şi mărturisesc, o altă potenţialitate să-l înţeleg nu i-am şi nu mi-am oferit. Să mai şi citesc un jurnal erotic în care el este Zeul Iubirii, nici vorbă să mă convingă. Aşa că am tot plimbat această carte vreme de vreo doi ani, până săptămâna asta când m-am hotarât să o citesc şi iată ce am găsit.

O carte despre "naşterea" unei femei, scrisă sublim. Eu fiind adeptă a ideii conform căreia nu se naşte nimeni bărbat sau femeie ci trebuie să înveţe să devină una sau alta, ne-am împrietenit imediat.
Aşadar, Anais se clădeşte ca femeie pe temelia şubredă a unei adolescente rănite crunt de o relaţie incestuoasă, măcinată de vină, sufocată de clemenţe nemeritate. Căutându-se pe sine, căutând să înţeleagă atracţia devastatoare faţă de propriul tată, se sfărâmă în iubiri paralele mai mult sau mai puţin clandestine, scăldate în valuri de ipocrizie, gelozie, generozitate perversă dusă la extrem.
Totul se petrece în Parisul anilor 30 intr-o atmosfera boemă vecină cu promiscuitatea.
Aş trece erotismul în planul doi. După mine, primează robusteţea femeii şi introspecţia profundă.