Henry şi June

joi, 25 februarie 2010

Am început această carte cu mari, mari rezerve pentru că personajul principal Henry Miller nu este unul dintre scriitorii mei favoriţi. Daca ma gândesc bine, este singurul scriitor a cărei operă mi-a fost imposibil de digerat. Chiar nu ştiu să mai fi lăsat vreo altă carte neterminata în afară de vreo două ale susnumitului. Şi mărturisesc, o altă potenţialitate să-l înţeleg nu i-am şi nu mi-am oferit. Să mai şi citesc un jurnal erotic în care el este Zeul Iubirii, nici vorbă să mă convingă. Aşa că am tot plimbat această carte vreme de vreo doi ani, până săptămâna asta când m-am hotarât să o citesc şi iată ce am găsit.

O carte despre "naşterea" unei femei, scrisă sublim. Eu fiind adeptă a ideii conform căreia nu se naşte nimeni bărbat sau femeie ci trebuie să înveţe să devină una sau alta, ne-am împrietenit imediat.
Aşadar, Anais se clădeşte ca femeie pe temelia şubredă a unei adolescente rănite crunt de o relaţie incestuoasă, măcinată de vină, sufocată de clemenţe nemeritate. Căutându-se pe sine, căutând să înţeleagă atracţia devastatoare faţă de propriul tată, se sfărâmă în iubiri paralele mai mult sau mai puţin clandestine, scăldate în valuri de ipocrizie, gelozie, generozitate perversă dusă la extrem.
Totul se petrece în Parisul anilor 30 intr-o atmosfera boemă vecină cu promiscuitatea.
Aş trece erotismul în planul doi. După mine, primează robusteţea femeii şi introspecţia profundă.

Rimbaud

Simţire

În seri de vară-albastre, porni-voi pe cărare
Să mă înţep în spice, să calc pe ierbi mărunte,
Să simt, pierdut în vise, sub talpi mustind răcoare
Şi adieri să-mi scalde şuviţele pe frunte.

Nu voi rosti o vorbă. Nu voi gândi nimic.
Iubirea doar, să-mi urce-n suflet, infinită.
Şi să paşesc departe, spre zări, nomad calic,
Vibrând, lângă natură, ca lângă o iubită.



Foamea

De am vre-o poftă şi-aplecare
E doar de glod si piatră tare.
Prânzesc tot din vazduh, din cer.
Din stânca, din cărbuni, din fier.

Foame-mi, rostiţi. Şi paşteţi, lin,
Sunetele vâlcelei.
Atrageţi veselul venin
Rochiţei-rândunelei.

Mâncaţi pietrişul spart şi dalele
De vechi, bătrâne catedrale;
Prunduri străvechi, diluviale,
Pâini semănate-n dâmburi pale.

De rotunjit averea

miercuri, 24 februarie 2010

După ce că îi umileşte statul cu nişte pensii de mizerie, îi cumpară te miri cine, în campanii electorale, pe mulţi îi mai uită şi proprii copii, societatea îi împinge la periferie, mai sunt unii care se umilesc şi singuri.
Săptămâna trecută am vazut într-un hipermarket un bătrânel destul de bine îmbrăcat şi după cumpărăturile din coş nu mi s-a părut nici foarte sărac. Acu' nu-ş' ce să zic o fi fost lăcomie, cleptomanie sau pur şi simplu o meteahnă românească. Deşi mă uitam fix la el, a furat ditamai rola cu pungi din raionul de fructe. Şi mi-a mai făcut şi cu ochiul a complicitate, cam în genul, "să nu spui la nimeni, că ei oricum au destule". M-a şocat, de-a dreptul. Cred că acum este fericit pe o plaja în Tahiti că doar şi-a sporit averea considerabil. Sau mai rău, Doamne fereşte, nu s-o simţi prea bine, o fi nevoit să-şi revizuiască testamentul, să treacă şi snopul de pungi în contul vreunui nepot de verişoara de-a patra din partea celei de-a treia soţii. Nu că ar fi vreun capăt de ţară o rolă cu pungi sau vreun prejudiciu major adus preacinstitului retailer, dar dacă s-a ajuns până acolo, pe mine mă cam ia cu vertij şi se cam lasă cu vătămătura la mândria mea de român şi tac mâlc atunci când francezii pun fel de fel de afişe cu avertismente prin trenurile lor.

Muzica de astăzi

Poezia de săptămâna asta

joi, 18 februarie 2010

Focul Vânăt - Serghei Esenin

Focul vânat e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dăm năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcnesti ca pân-acum
Inima răcită prea devreme.
S-o pornesc desculţ din nou la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospeţimii har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Nimicul de temut

miercuri, 17 februarie 2010

O carte despre moarte care se citeşte cu zâmbetul pe buze.
Un mozaic de cultură încadrat de ironie fină, unică în literatura contemporană, aşa cum susţin specialiştii.
Critică literară armonizată cu duioşie, eseu speculativ, istorie de familie presărată cu regrete şi reproşuri subtile.
"Privitul în groapă" ca preocupare, obsesie a titanilor culturii universale. Ultimele clipe ale lui Turgheniev, Mozart, ultima înjurătură a lui Lautrec, îşi înjură tatăl ocupat să alunge muştele din camera fiului muribund, statuia încruntată de pe primul mormânt al lui Zola, fântâna în care şi-a pierdut viaţa mama lui Jules Renard şi mulţi alţi oameni de cultură în confruntare directă cu Nimicul, cu Marele Nimic de dincolo.

Muzica de astăzi

O zi obişnuită

luni, 15 februarie 2010

în parc









în casă, o pâine happy



O mâţă pe cuptor. Georgi

şi-o carte

Poveste despre dragoste şi întuneric

joi, 11 februarie 2010

Istoria văzută prin ochii unui copil sensibil, supradotat, dintr-o famile de evrei dezrădăcinaţi.
O perioadă tulbure, plină de frământări percepută de un copil ca drama propriei familii.
O copilărie cu "întuneric" şi revelaţii tulburătoare.
M-a fascinat de la prima până la ultima pagină.
Scriitorul-copil te poartă strâns de mână, pe şuvoiul destinului fiecărui personaj, cu afecţiunea purtată fiecăruia, mamă, tată, bunici, respectul cuvenit fiecăruia.
M-a uimit, evreu fiind, trăitor în Ierusalim, îşi pune problema că neamul căruia îi aparţine "a furat ţara" de la cei care o locuiesc de veacuri.

Poezia de săptămâna asta

Rugăciune - Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negura se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inima tu mi-o coboară.

În suflet seamană-mi furtuna,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

"Mama noastră la toti"

miercuri, 10 februarie 2010

Nu mă duce mintea şi n-o să înţeleg în veci, pururi, cum şi în ce fel îşi pierde omul simţul ridicolului.
Am văzut deunăzi, la televizor, o dezbatere pe veşnica temă "Reformarea învătământului românesc". Printre invitaţi, politicieni, nu-i asa? că doar ei se pricep cel mai bine şi un mare cântăreţ de folk devenit politician.
Şi-i tot dădeau ei acolo, cu lipsa banilor, cu lipsa cadrelor, cu neimplicarea, cu dezinteresul şi cu multe si mărunte, placa obişnuită.
Proaspătul politician, un respectabil debutat-folkist, cănd a început să turuie, am înlemnit. "Guvernurile anterioare au făcut şi-au dres", "eu vin dintr-o familie de muncitori" şi trânteşte pleonasme şi mai flutură şi câte-un dezacord şi "tutulor". Şi uite-aşa a combătut vreun sfert de oră.
Ce s-o mai lungesc, omul era pe mirişte, de-a binelea. Toată lumea prezentă lăsase capu-n pămant de ruşinea lui. Culmea, politicieni jenaţi. Şi eu, jur pe verde, c-am roşit. Nu mă aşteptam să dea atât de crunt cu oiştea-n gard. M-a pierdut de admiratoare, atât cât eram, definitiv. Nu mai bine rămânea el, frumuşel, la chitară şi la înjurăturile în versuri?

Muzica de astăzi

La mulţi ani!

luni, 8 februarie 2010

La mulţi ani!
Suntem mândri de tine pentru tot ce eşti, pentru tot ce faci. Suntem mândri pentru că înainte de toate, eşti Om.
Ştii că eşti lumina noastră, că te iubim şi că te susţinem orice ar fi

Poezia de săptămâna asta

joi, 4 februarie 2010

Bocet - Nichita Stănescu

Nu mai daşi pe la icoane,
d-aia te-ai pierdut, Ioane...
Singur ţi-ai făcut dreptate
cu cuţitul pe la spate,
de-ai belit la drumul mare,
cum trecea, pe fieşcare...
Nu-ţi şterseseşi din făptură
caşul încă de la gură
Hămesit cum fuşi de foame
te-ai crezut haiduc, Ioane.
Curvele de tot ce sunt
te-au fost legănat în cânt;
Tot te-au încălzit cu dor
şi dulceaţa vorbelor...
Şi te-ai potrivit la şoaptă,
minte crudă şi necoaptă,
calea-n codru de-o luaşi
plin de visuri şi de caşi
Dară iarna n-o ştiui,
nici ce-abate vântul şui...
...Treişpe lupi te-au încolţit,
foamea de şi-au izbăvit
şi te-au încălzit cu dinţii
carnea ta şi ochii minţii,
de te duci cu paşi desculţi
legănat în treişpe burţi.

Muzica de astăzi

miercuri, 3 februarie 2010

Anton Holban

marți, 2 februarie 2010

Trei romane care ar putea fi de dragoste dacă nu ar fi toate trei de împăcare, mai degrabă, neîmpăcare, de luptă crâncenă cu sine.

"O moarte care nu dovedeşte nimic" - Sandu, autorul, este prins în capcana, supliciul unei iubiri neîmpărtăşite. Îl copleşeşte neputinţa şi-l mistuie gelozia.

"Ioana" - Iubirea comodă îl limitează, îi retează aripile şi-l aşează laolaltă cu muritorii de rând.

"Jocurile Daniei" - Iubirea capricioasă, frivolă îl oboseşte, îl umilişte.

În toate trei este un Sandu care tinde spre împlinirea intelectuală, nemulţumit de sine, proiectează frustrarile şi complexele, împovărează femeile din viaţa lui.
Moartea este izbăvire, salvare, pretext, mărire şi plăcerea supremă.

Marius Chivu spunea intr-un interviu că Anton Holban trebuie sa fi fost tare greu de iubit, aş zice că şi de citit. Aşa mi s-a părut mie. Estetic, fără cusur, însă prea morbid pentru gustul meu.

Filmul de weekend

Un iluzionist, fost călugăr, la fel de bătrân precum timpul, cu trecut dubios şi viitor amanetat, îţi vinde la un preţ de nimic o călătorie în propriul subconştient. Nu costă mare lucru, doar sufletul.
Distribuţie de excepţie, umor dulce-amar, interpretare magistrală, Cristopher Plummer.
Presărat cu multe vorbe de duh, decor şi costume, apocaliptice.
Un fel de Jimminy, conştiinţa lui Pinnochio, veghează sănătatea mintală, moralitatea trupei de saltimbanci

Zăpada de primăvară

luni, 1 februarie 2010

Carte despre iubire în multe dintre formele, fazele şi anotimpurile ei.
Iubire adolescentină, puerilă, misogină, ca slăbiciune. Iubirea, desăvârşita şi desăvâşire. Pierderea iubirii, renunţare la sine, abandonul absolut.
Iubirea ca prietenie, altruism, respect, admiratie până la idolatrie.
"Zăpada", Mishima aşează personajele în comuniune perfectă cu natura, cu sentimentele. Viaţa îi trăieşte pe oameni.
Mi-au plăcut foarte mult, "destinul imperiului stă în peruca unei femei", "pierderea iubirii este aproape la fel de dureroasă ca moartea unui anotimp" şi Honda .