O mie şi una de nopţi

marți, 10 august 2010

În ultimele două zile m-am dedulcit la zaharicale, zarnacadele, gutui osmanlâi, musc, sabun, muşabac, lukmet-el-cadi, assabih-Zeinab. M-au înfricoşat efriţii, ginnii, ginnele, am tras cu ochiul la hammmam şi la împodobirea hanâmelor cu miraculoasa hena. Pe ici, pe colo am aruncat câte-o privire vinovată spre câte-un iatac. Am mângâiat pe creştet si câte-o catârcă împovărată în "spicul" vreunui munte. Am intrat în fel de fel de dughene, unele aromate, îmbietoare ale unor plăcintari celebri, altele îmbâcsite ale unor dubioşi negustori de covoare.
Exact. Am recitit O mie şi una de nopţi, primele douăzeci şi patru nopţi. Aşa de bine mi-a prins cărticica asta care în niciun caz nu este o carte de poveşti pentru copii, nu pentru că ar fi o carte cu scene deocheate. Este o carte plina de pilde, de înţelepciune scrisă atît de savuros încât nu numai că îi poţi gusta dulceaţa dar îţi umple casa de mirodenii şi foşnet ale celor mai fine mătăsuri.
Am citit şi în copilărie câteva volume însă nu-mi amintesc să fi fost atât de încântată.
Este o carte ideală pentru desăvârşirea unei seri răcoroase după o zi scorojită şi prăfuită.