Pianista

joi, 1 iulie 2010

Erika, profesoară de pian intr-un liceu oarecare, masochistă, depersonalizată, dezumanizată, lipsită de afecţiune cu un singur scop în viaţă, să se rupă o dată pentru totdeauna din cărnurile materne, să reteze cordonul ombilical care o ţine prizonieră.
Între timp, trăieşte îndragostiri bolnave, un amor debil cu un elev nu mai puţin ţăcănit.
Savurează, înfulecă de pe margini cu o placere lunatic-scabroasă frânturi din vieţile altora.
Un animal care se autodevorează, neputând sa distingă între incestul invertit şi ura vorace care o mistuie, evadează, alege să se sfâşie, să se năruie deşănţat pe buza prăpastiei care o separă de ea şi de lumea căreia ar fi vrut să-i aparţină într-un ultim spectacol grotesc.
Scriitoarea îşi scrijeleşte personajele scurmând în propria carne şi de ce nu, în cititor.
Nu mi-a plăcut că am găsit în carte regionalisme ca megieş, părpăleşte şi altele. Nu pentru că aş avea ceva împotriva dulcelui grai moldovenesc ci doar consider că traducătorul trebuie să rămână literat şi să nu se transforme în povestaş.