Climate

joi, 8 iulie 2010

Despre dragoste, dar mai ales despre prietenie.
Cartea este structurată în două părţi, două epistole, două poveşti de dragoste şi trei personaje.
Poveştile de dragoste cred, sunt tipice franţuzeşti. Desigur atât cât îi cunosc eu pe francezi.
Singurii care iubesc necondiţionat, într-un mod atât de generos încât sunt în stare să accepte, să-l înţeleagă, să-l admire şi chiar să-l iubească pe cel de care se îndrăgosteşte propriul partener.
Cam aşa stau lucrurile şi în Climate, Philippe îngăduie iubirea lui Odile pentru un alt bărbat, sentimentele lui chiar intensificându-se pe măsură ce realizează că n-o va mai recăpăta niciodată.
Iubirea lui dăinuie dincolo de despărţirea lor, născută din altruism şi nu aşa cum s-ar putea crede din prima parte, că ar fi izvorâtă din misoginism, toleranţă pentru o persoană inferioară.
Partea a doua este o scrisoare a Isabellei, cea de-a doua soţie a lui Philippe, către acesta. Ca şi prima este o epistolă-testament, fiecare dintre cei doi destinatari fiind beneficiarul a unei iubiri neîmpărtăşite.
Isabelle îi dăruieşte soţului ei iubire,prietenie, respect, el dăruindu-i, la fel, tot ce are el mai de preţ, iubirea pentru Odile.
Ambele scrisori reflectă faptul că îndrăgostitul pasional, egoist, gelos, generos mai mult sau mai puţin norocos, se formează în timpul copilăriei.