miercuri, 31 martie 2010
Astăzi este ziua lui Nichita şi-au înnebunit salcâmii.
Tudor Gheorghe şi Arhip Cibotariu
Acum un an
Muzica de astăzi
Poezia de săptămâna asta
joi, 25 martie 2010
Eşti singur azi şi-mpovărat de tine ... - Anna Ahmatova
Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.
Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.
Invocă moartea inima-ţi nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi
Spre tine iar, cum pot sa viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici macar atât nu cuteza!
Tristeţi sporind, trec zile fara veste ...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.
Porecla
miercuri, 24 martie 2010
Care este cea mai sigură metodă prin care să devii cetăţean al lumii? La ce trebuie să renunţi? Care este preţul? Devii vreodată fiu al ţării de adopţie? Te asimilează societatea? O asimilezi tu? Cât de important eşti într-un conglomerat de rase? Pentru cine contează tradiţiile? Iată câteva întrebări la care caută răspunsuri Jhumpa Lahiri în romanul Porecla.
Povestea emoţionantă a unui tânăr bengalez la a doua generaţie în America.
Gogol se frământă între două lumi, nereuşind să renunţe definitiv la niciuna dintre ele, încearcă să-şi găsească şi să-şi asume propria identitate. Începe prin a-şi schimba numele care pentru el nu reprezintă nimic. Acceptă cu greu să-şi cunoască obârşia, trecutul care nu înseamnă mai mult decât o povară de care trebuie să se debaraseze.
Educaţia, limba, tradiţiile bengaleze le abandonează undeva, între intimitate şi uitare. Ruptura între cele două lumi deşi se face pe parcursul a patruzeci de ani este mai puţin brutală şi mai puţin dureroasă decât ruptura între generaţii, între el şi tatăl lui chiar dacă cea din urmă s-a produs aproape insesizabil.
Papagalul lui Flaubert
joi, 18 martie 2010
Doctorul Geoffrey Braithwaite rămas văduv scormoneşte în trecutul soţiei sale şi constată că nu era femeia pe care o credea. Dezamăgit, încredinţat că singura dragoste pură este aceea faţă de scriitorul său preferat, Flaubert, pleacă într-o călătorie în Franţa hotărât să afle mai multe despre scriitor. Pentru minuţioasa investigaţie îşi ia ca punct de plecare papagalul împăiat care l-a însoţit pe romancier pe perioada cât a scris O inimă simplă.
În timpul călătoriei află cât din opera lui Flaubert reflectă viaţa acestuia, a rudelor, prietenilor, iubitelor sale şi cât scriitura acestuia îi influenţează apropiaţii, cititorii. G.B. este pe rând, biograful, apărătorul lui Flaubert pe care îl consideră nedreptăţit, criticul, confidentul acestuia şi al iubitei sale.
Subtil, discret dezvăluie detalii din propria viaţă făcând o paralelă cu personajele flaubertiene.
Poezia de săptămâna asta
Vis - Paul Verlaine
Las baltă toată poezia
Că mâine o să fiu bogat.
Să vină alţii la-ncercat.
Zău, care imi va fi Sosia?
E-o treabă bună! Martori sunt
Hoinarele lungi escapade
Când mâzgăleam şontâc balade
Prin nopţi târzii, dus craina-n vânt.
A lunii limpezi străluciri
Loveau în punţi înşelătoare
Şi undele scăldau uşoare
Parisul, vesel cimitir.
Las baltă fericirea toată
Şi tinerilor, lira-n dar.
Să-mi moşteniţi delirul-har
Eu voi doar punga ce desfată.
Firmin
joi, 11 martie 2010
"Vede lumina zilei" intr-un pătuţ căptuşit cu James Joyce.
Al treisprezecelea copil al unei mame incapabile. Indolentă, ignorantă şi cam băutoare.
Se hraneşte cu Proust, Melville, Cervantes.
Desparţit de timpuriu de familia în care nu prea-şi gaseşte locul şi rostul, se cufundă în lectură savurând deliciile mai multor capodopere. Avid până-n măduva oaselor, desfrânat până-n vârful cozii, Firmin işi duce zilele în tumultul vieţii sub şi supraterane din Boston. Devorează cărţi, înşiră vise, iubeşte filmele înainte şi după miezul nopţii, suferă de dans şi de iubire. Tânjeşte după haine, lumină, flori, încăperi somptuoase.
Dezamăgit, devastat de resentimente, îndură trădarea, iartă, împlinit în iubire, sufocat de neputinţa de a-şi salva persoana iubită. În ciuda singurătăţii care i-a marcat aproape întreaga existenţă, la o evaluare sumară a tot ce-a fost, se consideră norocos şi liber.
Poezia de săptămâna asta
Nimicnicia şi absurdul vieţii - Omar Khayyam
Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
lar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum, ce sens plecarea?
Un joc ce se repetă e viaţa, şi tu ştii:
Câştigul e durere şi moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârşit în prima zi,
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.
Spun unii că există un Creator, şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.
Credinţă şi-ndoială, eroare şi-adevăr,
Ca boaba unei spume, uşoare sunt şi goale.
Opacă sau bogată în irizări de cer,
Această boabă-i chipul şi tâlcul vieţii tale.
Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
Nu va mai fi nici lumea, căci gândul meu o ţine.
Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toată ştiinţa noastră: cuvinte fără sens.
Om, pasăre şi floare sunt umbre în abis,
Zădarnic este gândul, iar existenţa, vis.
Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă.
lar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
Ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
Şi apoi în cutia neantului ne-aruncă.
Tu ai să pleci spre ziuă sau poate chiar diseară.
E timpul să bei vinul cu sufletul uşure.
Tu te compari, nebune, cu o comoară rară
Şi crezi că hoţii-aşteaptă cadavrul- să ţi-l fure?
Toti cei care plecară au adormit pe rând
În pulberea săracă a vanităţii lor.
Să bem, şi-ascultă-aicea amarul adevăr:
Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.
Durere şi mâhnire în lumea nesfârşită,
Cu mii de taine plină, alt lucru n-am găsit.
Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită,
Dar astăzi, la plecare, nu ştim de ce-am venit.
Se-ntunecă. Mesenii extenuaţi de viaţă
Au adormit. În umbră, priviţi ce palizi sunt!
Întinşi şi reci! Tot astfel vor fi şi în mormânt.
N-aduceti lampa! Mortii nu mai au dimineată.
Vreau beat să fiu într-una şi-aş vrea să dorm mereu.
Am renunţat să aflu ce-i bine şi ce-i rău.
Durerea, bucuria, la fel sunt pentru mine.
Căci zâmbetu-i solia tristeţii care vine.
Tu eşti, bătrână lume, palatul trist în care
Aleargă nopţi şi zile, spre moarte galopând.
Şi unde şahi de-a rândul visară fiecare
Mărire sau iubire, şi s-au trezit plângând.
Mă-ntreb, ce-mi aparţine cu-adevărat? Ce rost
Avui, când fără urmă am să mă pierd în moarte?
Un scurt incendiu-i viaţa. Văpăi de toţi uitate,
Cenuşă spulberată-n vânt: un om a fost.
N-aş fi venit aicea de-aş fi putut alege.
Şi chiar dacă-aş fi liber, spuneţi-mi, unde-aş merge?
Să nu te naşti mai bine-i. Dar cum să evităm?
...Acum însă că suntem, de ce să mai plecăm?
Beţivule, imensă urnă, eu nu ştiu cin' te-a modelat.
Ştiu doar că poţi-ncape-n trei vedre şi ştiu c-ai să te sfarmi curând.
Mult timp am să mă-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit şi-acuma, de ce eşti doar pământ?
Prisos de strălucire eu lumii n-am adus.
Tot ce mă înconjoară, de mine-i mai presus.
Nedumerit şi singur mă-ntreb neîncetat:
De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?
Prietenii mei unde-s? Călcatu-i-a-n picioare
Ne-ndurătoarea moarte? Dar noaptea mi se pare
Că-i mai aud cum cântă prin parcul adormit.
- Sunt morţi, ori poate numai sunt beţi de-a fi trăit?
Cu toate că-s frumoasă şi am parfum de lotuşi,
Deşi am ca laleaua obraz catifelat
Şi svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totuşi,
Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schiţat?
Femeia îndrăgostită - Dinu Flămând
luni, 8 martie 2010
Femeia îndrăgostită - Dinu Flămând
Face paşi mari spre o lizieră interioară
unde şoapte de acacia îi arunca în păr
ultimele reflexe de soare marin - levitează
prin apele freatice ale unui surâs lunar
mă cuprinde într-o largă privire indulgentă
laolaltă cu florile, cărţile şi agrafele de pe masă
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele
şi care o fac de tot intangibilă parcă înfăşurată
într-o lumină interioară şiroind de jur împrejurul ei
dimineţile îi sunt irigate de o muzică vegetală
gesturi de umbră mângâie conture numai de ea ştiute
şi amintirile ei aleargă spre viitor
cu o forţă ce scutură din rădăcini imposibilul
fericirea ei epidermică vindecă între noi
indiferenţa acestei zile, urâtul, resentimentele
iar eu o pândesc pe la toate uşile
şi absorb din hainele ei nou miros
şi stau în calea mâinilor ei să culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie săracă
imensă milă
iar cum se îndepărtează în lungul ţărmului
mă preling de sub tălpile ei ca refluxul
flacără a secretului
metamorfoză
femeia mea
îndrăgostită dar nu de mine ...
Dau mai departe
vineri, 5 martie 2010
Sunt puţine lucruri care mai impresionează până la lacrimi. Ăsta este unul dintre ele. Am primit filmuleţul pe mail, se cuvine sa-l dau mai departe
Minciuni pe canapea
joi, 4 martie 2010
O carte fascinantă despre psihanaliză şi terapeuţi. Despre manipulare şi seducţie. Yalom, profesor emerit de psihiatrie, terapeut de succes, zugrăveşte intr-o gamă de culori vii, limitele, complexitatea, precaritatea personalitaţii, abaterea de la etică şi principii a unor personaje pitoreşti care de multe ori iţi dau senzaţia ca sunt feţe ale aceleiaşi persoane.
Limitele mentale, emoţionale şi chiar fizice, fără o indrumare şi educare riguroasă detaşare absolută, odată depăşite, se rostogolesc dincolo de capacitatea de autocontrol.
Personalitatea poartă în ea tarele a cel puţin două generaţii, începe să se contureze din existenţa foarte timpurie.
Freudian declarat, cu uşoare inserţii de Young, inovator, literat strălucit, Irvin D. Yalom m-a cucerit din primele pagini
Poezia de săptămâna asta
Presimţire - Alexandr Puşkin
În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată, iară
Mă ameninţă din greu...
Am s-o-ntâmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mândrei mele tinereţi?
După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator...
Dar presimt de azi, şi sânger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strâng mâna ta de înger,
Cât e vreme, înc-o dat'.
Blând, cu-a vocii tale vrajă
Bun ramas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mândrie
Şi de-al tinereţii foc.
