Poveste cu nagode

joi, 23 iulie 2009

Zaduful desclesteaza bratele lasand satul sa se scurga incet, lesios, din stransura . Urca spre padure, spre stejarii labartati din marginea asezarii, peste santuri cu apa salcie, verde, incalcita in pletele salciei ingenuncheata in plesnitura de pe razorul tarlalelor de porumb vested, chircit pe tulpina. Gafaie spre haul padurii amortite.
Peste case cade apusul, seara. Se poticneste colo de un hamait imbufnat, dincolo de un muget a chemare a unui vis pierdut. Totul se innoada intr-un somn adanc.
Padurea isi scutura pulberea de pe crengile naclaite de stejar intr-un fosnet confuz. Apa statuta a lacului freamata, fierbinte sub pasii violetzi, stravezii. O broasca isi suprima duhul, pufneste apoi, spre suvoiul de lumina.
Ele pasesc pe crudul ierbii, imprejurul poienitei adanci, strapunsa de lumina. Se scufunda in linistea de pacura, pe adierea dansului, spre frenezia dulce a padurii. Se aseaza dupa randuiala pierduta in vechime, in cerc. Ele, stapanele noptii, bucuria dansului, blestemul oamenilor care cuteaza sa le scruteze.