Daniel Martin

marți, 29 noiembrie 2011

Daniel Martin - scenograf, jumatatea vietii, sau cel putin asa pare, desi ar putea sa aiba la fel de bine 25, 32, 45 sau 245 ani. Se poarta la fel, simte la fel si la 17 si la 245 ani.
Realizat profesional - destul de cunoscut in cetatea filmului, realizat personal, adica o casnicie ratata, o fiica de douazeci de ani si un pic, o relatie de vis cu o femeie frumoasa, desteapta, culta, actrita de succes, de jumatate din varsta lui si care-l mai si iubeste pentru cum este, nu pentru ce este, incearca sa-si gaseasca identitatea, adica ce mama naibii, este el pana la urma, englez traitor in America sau american nascut in in Anglia, tatal unei pustoaice - amanta unui fost coleg oxfordian al lui, sau amantul unei pustoaice, barbatul unei singure iubiri sau unei singure casnicii, oxfordian sau fiul unui preot vaduv?
Ori foarte stabil ori ingrozitor de labil, niciodata pe mijloc, intotdeauna la extreme, este de neclintit, are aceleasi trairi, aceleasi sentimente, aceleasi dileme, in toate etapele vietii. Prietenii, femeile din viata lui, cariera, iubita, fiica, Anglia, America, totul se schimba in jurul lui, el ramane acelasi, englezul calm, sobru, rigid.

Cartea este scrisa la persoana I, in momentele de incordare sau derapaj ale lui Martin, preia scriitorul firul povestii, un soi de marturie care confirma personalitatea desi aparent alunecoasa, incremenita in timp si spatiu a acestui individ care pe mine m-a cucerit din primele pagini.
Mi-a placut mult, unii spun ca ar fi cel mai bun roman al lui Fowles, eu nu spun pentru ca nu le-am citit pe toate, urmeaza Colectionarul si sunt sigura ca va fi cea mai buna carte pe am pus mana vreodata, cu toate mi se intampla la fel.