Daniel Martin

marți, 29 noiembrie 2011

Daniel Martin - scenograf, jumatatea vietii, sau cel putin asa pare, desi ar putea sa aiba la fel de bine 25, 32, 45 sau 245 ani. Se poarta la fel, simte la fel si la 17 si la 245 ani.
Realizat profesional - destul de cunoscut in cetatea filmului, realizat personal, adica o casnicie ratata, o fiica de douazeci de ani si un pic, o relatie de vis cu o femeie frumoasa, desteapta, culta, actrita de succes, de jumatate din varsta lui si care-l mai si iubeste pentru cum este, nu pentru ce este, incearca sa-si gaseasca identitatea, adica ce mama naibii, este el pana la urma, englez traitor in America sau american nascut in in Anglia, tatal unei pustoaice - amanta unui fost coleg oxfordian al lui, sau amantul unei pustoaice, barbatul unei singure iubiri sau unei singure casnicii, oxfordian sau fiul unui preot vaduv?
Ori foarte stabil ori ingrozitor de labil, niciodata pe mijloc, intotdeauna la extreme, este de neclintit, are aceleasi trairi, aceleasi sentimente, aceleasi dileme, in toate etapele vietii. Prietenii, femeile din viata lui, cariera, iubita, fiica, Anglia, America, totul se schimba in jurul lui, el ramane acelasi, englezul calm, sobru, rigid.

Cartea este scrisa la persoana I, in momentele de incordare sau derapaj ale lui Martin, preia scriitorul firul povestii, un soi de marturie care confirma personalitatea desi aparent alunecoasa, incremenita in timp si spatiu a acestui individ care pe mine m-a cucerit din primele pagini.
Mi-a placut mult, unii spun ca ar fi cel mai bun roman al lui Fowles, eu nu spun pentru ca nu le-am citit pe toate, urmeaza Colectionarul si sunt sigura ca va fi cea mai buna carte pe am pus mana vreodata, cu toate mi se intampla la fel.

Magicianul

duminică, 6 noiembrie 2011

In urma cu fix 24 de ani cand am citit Magicianul, m-a indignat manipularea, m-a induiosat povestea si refuzul iubirii. Acum imi dau seama ca deasupra tuturor este sentimentul culpabilitatii.
Nicholas Urfe, deceptionat in iubire, se ascunde de propriile sentimente pe o insula greceasca, intr-un post de profesor de liceu. Aici intalneste un batran despre care auzise dintr-un fel de legende ale predecesorilor sai, care din cam aceleasi motive, isi duce veacul ca stapan a tot ce misca.
Maurice Conchis, asa se numeste batranul, isi creaza pe insula propria lume, populata cu fel de fel de personaje, parte, create de genii literare, artistice, de istorie si o parte create de propriul destin. Magicianul, pentru ca asa se autointituleaza Conchis, se "joaca de-a Dumnezeu" cu Urfe si cu toate celelalte persoane platite sa interpreteze personaje celebre. Sau cel putin asa esti tentat sa crezi. De fapt, el reprezinta Magicianul - arcana majora din Tarotul de Marsilia, care indeamna la introspectie, la cantarirea posibilitatilor si luarea unei decizii adecvate. De asemenea, aceasta arcana favorizeaza studiul, schimbari in mediul profesional si avertizeaza ca orice hotarire se ia sub imperiul emotiilor, fara cap, este o decizie gresita.
Magicianul inversat intr-o etalare semnifica pierderea controlului asupra situatiei, obiectivele si actiunile dispersate.
Insula greceasca, a fost aleasa ca loc al actiunii pentru ca Magicianul reprezinta ancestralul, culoarea galbena, boul, opalul etc. Sau doar pentru faptul ca autorul a locuit o vreme pe insula Pharaxos.
Spre sfarsitul cartii mai apare un personaj care asociat unei alte carti de tarot, tot arcana majora, Preoteasa semnifica sfarsitul unei etape si spre deosebire de Magician indeamna ca cele mai importante decizii sa fie luate cu sufletul.
Mi-a placut sa recitesc, poate si pentru faptul ca intre timp am locuit si eu o scurta, scurta de tot, perioada pe insula lui John Fowles si am fost incantata sa "revad" locurile

Urzeala tronurilor si Inclestarea regilor

miercuri, 19 octombrie 2011

2634 pagini de capete secerate, intrigi, tradari si-o colcaiala de personaje. am inceput cartoaia asta dupa ce am vazut 10 episoade din film, cred ca singurele care s-au facut si difuzat pana-n prezent, aud ca urmeaza si alte sezoane.
Spuneam ca am inceput s-o citesc dupa ce s-a facut mare valva in jurul ei. Filmul nu prea m-a convins, in afara de cateva cadre spectaculoase si un actor mai rasarit, nu spune mai mult decat politica, sforarii si masinatiuni.
Pe Peter Dinklage, in rolul Pezvenghiului, l-au placut si altii, fiind singurul premiant Emmy 2011 dintre multele nominalizari ale filmului.
Ca sa fie clar de la inceput care ce treaba are in actiune, sau ca sa fie mai bine conturate, fiecare personaj are capitolul lui, excelent procedeu, altfel nu vad cum m-as fi descurcat in noianul de nume si prenume bizare.
Cam sumbra pentru gustul meu, prea multa zapada de vara, de iarna si doar pe ici, pe colo, arsita pustiitoare.
De mai multe ori mi-a trecut prin cap s-o arunc cat colo, insa n-am facut-o. Este un plus al ei

1 Martie - "gestul conteaza", bla, bla

miercuri, 2 martie 2011

Anul trecut pe vremea asta eram cu treburi prin buricul targului sau asteptam ceva, tramvai, masina sau pe cineva, nu conteaza, aveam vreme de pierdut. Prea mult n-am stat eu cuprinsa de reverie ca m-am trezit imbrancita cat colo de un burtos, asudat si deloc placut mirositor, om al legii. Mi se pare cea mai tendentioasa denumire data politistului, ce gabor, ce caraliu? OM AL LEGII! De ce? pentru ca are ca prima functie aplicarea legii. Ei, ash!
Dar sa revin la buricu' targului. Respectivu', cat malu Dambovitei nesistematizate, se indrepta glont spre o duduie, o tipa cam tot asa, de talia lui, ceva intre gospodina razvratita si angrosista de usturoi chinezesc. Putea sa fi fost leita, j.lo, eu tot de doi lei o vedeam din cauza smuciturii aluia de-si facuse loc cu coatele.
O ia militianu p-aia de mana si o plimba pe la mai multe tarabe cu martisoare, "hai sa-ti alegi ce martisor vrei tu". Ea, c-un zambet si-o privire bovina lipite pe fata, topita de incantare. Cam din doua in doua tarabe isi alegea cate-un martisor, n-am vazut ce fel de, dar am vazut bine ca nici el, Omulegii si nici ea, amanta, soacra, nevasta, verisoara de la Husi, n-au platit ceva pe ce tot ciugulea aia de pe tarabele oamenilor si tot indesa-n buzunare.
A fost un 1 Martie de rahat, pentru ca m-a paralizat indignarea si n-am avut nicio reactie, revolta pentru ca nici macar proprietarii martisoarelelor ciordite n-au protestat in vreun fel. Umilinta aleia care isi alegea marisoare mi-a ramas lipita ca o guma de mestecat pe talpa celei mai misto perechi de pantofi.
Asta a fost anul trecut.
De anul asta am anuntat toata suflarea masculina din viata mea ca nu primesc decat flori si un singur martisor, de la copil. Consortul stie ca nu ma omor dupa "gestu' conteaza", dupa simboluri, nu sunt genul, "mvaaai ce cosar draguuut si ce superbe flori de carpa sau hartie", asa ca merge la sigur.