Individ sau exemplar

marți, 5 octombrie 2010

Pe măsură ce înaintez în vârstă îmi dau seama că n-am văzut nimic şi că tot ce te învaţă mama sau doamna, tovarăşa la grădi sau, după caz, experienţa, n-are nicio valoare.
Io ştiam că nici picată cu ceară o femeie n-o să vrea-n veci să fie identică şi la fel cu alta. Sau cel puţin aşa eram noi pe vremea când trebuia să purtăm uniformă la şcoală, era imposibil să găseşti într-o clasă cu 17-20 de fete, două sarafane la fel, găseam noi o chichiţă încât să nu fim identice, un nasture, o cută, o fundă.
Oricât de mult se strofoca Partidul să ne facă produse de serie, o apă şi-un pământ, găseam noi o modalitate să fim unice, unici.
Azi, într-o farmacie, am avut un şoc, m-am trezit într-un clip cu Robert Palmer. Toate farmacistele, vreo şase, erau identice. Toate, o apă şi-un pământ, acelaşi ruj, acelaşi rimel, acelaşi zâmbet uşor crispat, profi, aceeaşi coadă de cal şi acelaşi breton, numai că nu brunete ca-n videoclip, ci blonde. Culoarea aia de blond universal, blond-pai, blond-udrea, blond-nefu. Başca halatele, mărgioară mov la buzunăraşul cu batistuţă albă.
Tre' să fie tare trist să nu te identifici cu buletinul, să nu se poată spune despre tine, aia roşcată, aia cu nasu' lung, aia cu ruj verde, aia pistruită. Aia care este unică măcar prin fardul de pleoape.