Muzica de astăzi

miercuri, 20 octombrie 2010

Lumina clară a zilei

miercuri, 6 octombrie 2010

Cu părinţi fantomatici, aplecaţi mai mult peste masa de joc decât asupra copiilor sau problemelor acestora, Tara, Bim, Raja, Buba visează mult, visează frumos cu privirile alergând în urma calului alb al vecinului pakistanez, foarte bogat, foarte aşezat, cu cele mai înalte idealuri.
Raja şi Bim visează să devină erou şi eroină, Tara visează să devină mamă iar Buba nu-şi doreşte decât să asculte muzică veche şi asurzitoare.
Anita Desai spune că Lumina clară a zilei este romanul său cel mai autobiografic.
Aşadar, întoarce o privire înspre bătrânul New Delhi, ştergând pojghiţa de praf de pe străzile fierbinţi ale copilăriei, identifică momentul în care cei patru încetează să fie o singură entitate, un singur organism-Copiii, şi fiecare se aşterne pe drumul lui.
În tot acest timp, la un alt nivel, în lumea oamenilor mari, se înfăptuiesc lucruri la fel de memorabile, la fel de importante şi dureroase, o frîntură care se smulge din trupul Indiei işi urmează idealurile, visele, credinţa aidoma copiilor familiei Das.
Cea mai importantă idee a romanului este aceea că împlinirea, fericirea le cunoşti doar atunci cand ai puterea să alegi, să fii eroul propriului destin, să nu fii nevoit să spui vreodată, "n-am avut de ales"

Individ sau exemplar

marți, 5 octombrie 2010

Pe măsură ce înaintez în vârstă îmi dau seama că n-am văzut nimic şi că tot ce te învaţă mama sau doamna, tovarăşa la grădi sau, după caz, experienţa, n-are nicio valoare.
Io ştiam că nici picată cu ceară o femeie n-o să vrea-n veci să fie identică şi la fel cu alta. Sau cel puţin aşa eram noi pe vremea când trebuia să purtăm uniformă la şcoală, era imposibil să găseşti într-o clasă cu 17-20 de fete, două sarafane la fel, găseam noi o chichiţă încât să nu fim identice, un nasture, o cută, o fundă.
Oricât de mult se strofoca Partidul să ne facă produse de serie, o apă şi-un pământ, găseam noi o modalitate să fim unice, unici.
Azi, într-o farmacie, am avut un şoc, m-am trezit într-un clip cu Robert Palmer. Toate farmacistele, vreo şase, erau identice. Toate, o apă şi-un pământ, acelaşi ruj, acelaşi rimel, acelaşi zâmbet uşor crispat, profi, aceeaşi coadă de cal şi acelaşi breton, numai că nu brunete ca-n videoclip, ci blonde. Culoarea aia de blond universal, blond-pai, blond-udrea, blond-nefu. Başca halatele, mărgioară mov la buzunăraşul cu batistuţă albă.
Tre' să fie tare trist să nu te identifici cu buletinul, să nu se poată spune despre tine, aia roşcată, aia cu nasu' lung, aia cu ruj verde, aia pistruită. Aia care este unică măcar prin fardul de pleoape.

"Ăăăăă, Belgia ,Olandaaa"

vineri, 1 octombrie 2010

Nu-ş' de ce în ultimul timp îmi tot amintesc de VremeaAia, o fi ceva-n aer. Da' parcă tot aştept să se micşoreze flacăra aragazului, să se ia curentul, că doar două posturi de televiziune sigur vom avea-n curând, întru slava conducătorului iubit care e-n tot şi-n "toate ce mâine vor râde la soare".
Ai naibii pupincurişti comuniştii:
"Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt
Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.
E-n holda întreagă şi bobul mărunt
E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt
Şi-n viaţa ce veşnic nu moare".
Eu cre' că e mai de bun simţ şi mai mişto decât "Noi suntem urmaşii lui traian. Urmaşii lui traian băsescu. uraaaaaaa" sau ca tâmpenia aia cu băsescianismul debitată de sever voinescu. Păi comuniştii erau artişti, pupau temeinic, aştia sunt scârboşi rău. Să fie la ei acolo.
Mai alaltăieri intram în piaţă şi dau cu ochii de un tânăr de vreo 35 de ani care în timp ce se uita cu adoraţie la cele două pungi cu cumpărături mormăia ceva de unul singur. Nu-mi dau seama ce moacă oi fi făcut eu că omu' s-a simţit obligat să-mi explice, "dracu să-i ia, doamnă, că am ajuns să vorbesc singur, calculam banii, speram să-mi ajungă să iau nişte flori soţiei şi să iau şi ceva dulce copilului. M-a pus naiba să mă fac profesor. Dacă eram doctor, acu' eram peste mari si tari." Mi-a spus săru'-mâna şi a plecat jenat. M-a impresionat teribil că se gândise la flori nu pentru că vorbea singur, sunt din ce în ce mai mulţi bucureşteni care vorbesc singuri şi din ce în ce mai tineri.
Asta m-a făcut să-mi aduc aminte. Pe vremea lui ceaşcă era o cucoană, îşi făcea veacul pe la Romană, iarnă-vară purta o haină de blană parcă ciugulită de raţe, fardată de scenă şi se toot certa c-o pungă de 1 leu, "ehee, o să plecăm în concediu, vedem noi, Belgia, Olandaaa" . Şi mai era o băbuţă care se certa cu CC-ul. Atât. P-astea două le ştia toată ţara. Cum venea careva în Bucureşti întreba invariabil, "unde-i aia cu Belgia-Olanda, la Unirea sau la Romană?".
Ele două, Lupoaica, magazinele Victoria şi Cocor erau obiective turistice. Parcă şi câteva monumente