Revoluţia trăită de mine

marți, 22 decembrie 2009

In 21 decembrie ne-am închis in birou şi sub pretextul că s-a blocat uşa, toată ziua am stat cu urechea lipita de Europa Liberă. La sfârşitul programului am intrezărit prin crăpătura uşii de la centrala telefonică un individ in uniforma.

Atunci a fost singura yi in care am văzut deschisă uşa unei încăperi din instituţie despre care ştiam că aparţine detaşamentului gărzilor patriotice. Se împărţeau arme secretarilor de partid din secţii, preşedinţilor de sindicat si FDUS.

Toată noaptea am incercat sa iau legatura cu rudele din provincie, centralele telefonice erau blocate.

In 22 decembrie, după o noapte nedormită, şi ca un făcut n-am mai prins nici Europa Liberă, nici Vocea Americii. Pe bulgari, filme, la tvr, nimic. Aveam un sentiment ciudat de frustrare, de izolare. Am plecat la serviciu, trebuia să-mi vad colegii, trebuia să aflau cumva ce se intamplă în alte oraşe din ţară, pe mine mă interesa de Giurgiu despre care nu ştiam nimic. Din alte localitaţi mai veneau veşti prin colegii care aşteptau in gară sa afle măcar de la angajaţii CFR că în restul ţării nu este o situaţie asemănătoare celei din Timişoara.

M-am îngrozit de cum am paşit in lift, era împroşcat cu sange, bucăţi de piele, smocuri de par, carne sfârtecată, pământ năclăit în cioburile oglinzii şi între aşchiile căptuşelii de pfl. În faţa blocului, administratorul încerca să explice celor care coborâseră înaintea mea cum se intorsese vecinul de la 8, “beat turtă de la golanii, ăia de la Inter” şi s-a lovit de pereţii liftului.

La serviciu nu se întampla nimic, toată lumea tăcea. Spre prânz a venit şeful FDUS sa ne explice, “poate aţi auzit, ieri nişte derbedei l-au huiduit pe tovarăşul secretar general, au mai fost şi nişte casete puse pe difuzoare de câţiva studenţi bezmetici, cu fluierături. Acum este linişte, toţi sunt la zdup”. Auzisem.

La pranz a răbufnit din aparatul de radio, “dictatorul a fugit!!”. Ne-am imbrăţişat, ne-am pupat, un coleg mai în vârstă despre care ştiam că a fost în închisoare şi care deşi avea studii superioare nu putea fi mai mult decât tehnician, a cazut in genunchi, plângând. Ulterior am aflat că fusese deţinut “la canal”, săltat în timpul celei de-a doua facultăţii, cu vina de-a fi "element reacţionar", făcuse parte Organizaţia Studenţeasca a PNŢ-CD.

Crainicii făceau apel la bucureşteni să meargă la televiziune şi la CC, n-am aşteptat sa se spuna a doua oara, ne-am imbracat şi-am plecat spre televiziune. Cred că până la poarta instituţiei am facut 3 min. La ieşire ne aştepta secretara organizaţiei de femei a PCR împreună cu un reprezentant al gărzilor patriotice să ne prindă în piept cocarde tricolore şi o panglică neagră, bineînţeles că am întrebat, “da’ cu asta ce-i?!” “doliu pentru cei care au murit noaptea trecută”. Pentru mine şi astăzi, la 20 de ani este un mare mister cum au reuşit tovarăşii sa confecţioneze cocarde îndoliate, in 3 minute şi mai ales cum de erau aşa de siguri de victoria revoluţiei. Ceauşescu a fugit, "poate se întoarce", vorba preşedintelui de sindicat care ţinea în braţe portretele dictatorului şi "sinistrei" lui soţii , "să le mai păstrăm că nu se ştie".

În drum spre televiziune, în Primăverii, ne-am întâlnit cu grupuri care se cinsteau cu “vin din sticlele lui Ceauşescu”, strigând din toţi rărunchii '' Am câştigat! Jos Comunismul! Jos tiranul! Jos Perestroika” . Un bătrânel zgribulit nu pricepea cine este Petre Stoica şi de ce strigă lumea jos cu el. În două vorbe l-a lămurit cineva că nu se strigă "Jos Petre Stoica" ci "Jos Perestroika". “Eh, aşa, da. Daţi-i înainte, copii!”, ne-a îndemnat bătrânul şi şi-a văzut de-ale lui.

În Piaţa Dorobanţi mai mulţi civili înconjuraseră un grup de soldaţi pe care îi dezarmaseră. Amărâţii plângeau şi încercau să explice că ei “sunt cu populaţia civilă”. Un ofiţer care-i însoţea a predat de bună voie unui individ cu brasardă tricoloră, cascheta şi pistolul şi a mers cu noi toţi, la televiziune. Aici, ne-am înghesuit să auzim diverşi vorbitori care ba, ţineau discurs în poartă, ba, de la vreo fereastră. Mulţimea derutată nu ştia pe cine să asculte. Imediat cum s-a întunecat l-am auzit clar pe Caramitru, la porta-voce, “Nu mai trageţi! De ce trageţi?”. Moment în care lumea a încremenit, au început să se audă rafale de foc automat. La câţiva paşi, s-a ridicat o voce "nu-l omoraţi tovarăşi! Trebuie să fie judecat, să plătească! Cine l-a-njunghiat? Măi tovaraşi, noi nu suntem criminali, lasaţi-l în pace! Va fi arestat ". Era vorba despre Nicuşor Ceauşescu, plin de sânge, tumefiat, făcuse pe el, îl târau în televiziune. Mitraliera pârâia deasupra noastrâ, se vedeau doar focurile care treceau peste noi. Nu vedeam nici de unde se trage şi cine trage cu atât mai puţin. M-am gândit că nu-i de mine şi cum chef să fac pe eroina nu prea aveam, era un fel de " ia, treceţi voi, aştia mulţi in faţă că suntem noi, nişte tovaraşi care ne asumăm răspunderea in caz că vi se întâmplă ceva". Aşa că am rugat un coleg să mă însoţească acasă. Aveam 22 de ani şi o groază de planuri. Ce mama dracu' să fac eu acolo?! Am plecat fără să mă uit in urmă. Uneori mă gândesc, poate ar fi trebuit să rămân, mă alegeam cu un certificat de revoluţionar de vreo două sectare în buricul târgului, cea mai mizerabilă găselniţă postdecembristă, românism pur. Mă îndoiesc să mai beneficieze vreun pământean de certificat de răsturnător de regim. Ce-i drept , de Bolivia nu sunt sigură. Un coleg de la Conta, plecat încă din 10 decembrie, în concediu, la ţară, undeva în Ialomiţa, la Tăiatul Porcului are certificat de revolutionar, spaţiu comercial, teren în centru

şi tot ce trebuie. Băiat deştept a convins doi inşi să depună mărturie că au fost împreună la CC. Mulţi pe care i-am lăsat la televiziune n-au avut tupeu să ceară aşa ceva.

A urmat nebunia cu teroriştii care escaledează balcoane , otrăvesc apa, pistoale in sarmale şi colivă. Toată lumea suspecta pe toată lumea de terorism. Te controlau, te pipăiau la metrou, în gări şi autogări. Indiferent de vârstă, sex, statură, erai suspect.

Asta a fost.

Astăzi am auzit un academician, fost senator, fost ministru, fost preşedinte de Radioteleviziune spunând cu năduf , că acum 20 de ani, "Romania a fost tragică, acum este caraghioasă, de la nivelul cel mai inalt, Nae Girimea, parlamentul, niste caţavenci si continuând cu opoziţia unde sunt nişte caţavenci mai mici".

Unde sunt acum cei de atunci, securişti, revoluţionari, eroi, am gasit aici